Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Suflet de artist”
Artiştii sunt capricioşi. Unii sunt cabotini şi meschini. Pretind mai mult decât dau. Devin manierişti, adică se repetă în scheme plictisitoare. Pretind pensii şi veşnică recunoştinţă. Alţii ard. Ard ca lumânările înainte de vreme sau la vremea lor. Oricum, când trec, nu mai revin. Orice artist este unic!
Am citit astăzi într-un cotidian că a murit Mălina Olinescu. M-am întrebat: cine mai este şi Mălina Olinescu asta? Citind până la capăt articolul, am aflat că este fata Doinei Spătaru. Imediat am făcut conexiuni în amintirile recente şi mi-au venit în minte figurile unor copii aproape de vârsta mea Călin şi Mălina, care apăreau cândva la TVR. Ce teribili erau, ce nebunatici. Mi se păreau nişte fandosiţi. Copii de artişti.
Practic a urmat un hiatus. Interesant să regăsesc o imagine de odinioară, care mi-a populat adolescenţa. Am intrat pe youtube şi am regăsit o altă persoană. Sensibilă, cu o altă alură.
Nu mai contează. Încă un suflet sensibil sacrificat. Ce mai contează în marea de măgărie care a invadat ţara noastră. S-a sinucis, un gest sincer pedepsit de biserică. Păcat, s-ar putea ca aceşti sinucigaşi să fie mai sinceri decât alţii.
Evident, eu cred că au locul lor în lumea de dincolo, care există realmente.
Nu despre un caz particular vroiam să vorbesc, deşi fiecare caz are povestea sa. Ca să fiu mai clar, mâine s-ar putea să urmez eu. Deşi, în calitate de creştin, sper că niciodată nu o să mă sinucid. Presupun. E atât de greu să condamni!
Mergem mai departe. Când vorbim despre un suflet de artist, nu vorbim doar despre artiştii mai mult sau mai puţin consacraţi, ci despre cei care vibrează sau chiar au acest talent, dar, prin voia sorţii, au fost obligaţi să îmbrăţişeze alte profesii. Mulţi dintre ei, din câte am cunoscut, sunt ingineri, medici, profesori sau oameni simpli.
Poţi să fii profesor, economist, poliţist sau altceva. În esenţa ta rămâi un suflet care vibrează. Unii vor face pactul cu diavolul, vor deveni informatori la poliţie sau la noua securitate, vor fi cumpăraţi cu favoruri false. Alţii vor prefera să rămână anonimi, dar să nu-şi vândă sufletul, deşi vor fi consideraţi rataţi şi inadaptaţi. Nu vor avea titluri, diverse, dar vor fi ei, înaintea lui Dumnezeu, cu ei înşişi, nu cu diplome, titluri şi alte prostii lumeşti. Obţinute în urma unei minciuni sau a unei trădări.
Un artist autentic este cel care îşi dedică sufletul semenilor săi. Aşa este. Un artist dă ceva din el. Uneori prea mult. Finalmente moare. Personal, deşi dintr-o altă generaţie am plâns când a murit Dem Rădulescu, o am şi acum în minte pe Anda Călugăreanu, deşi eram copil. Da, am înţeles acest adevăr simplu, că că un artist este unic, niciodată nu va mai renaşte. Cam acesta este adevărul. Un Băsescu, un Ponta, în opinia mea, ambii nişte neiubitori de oameni, oricând se vor mai renaşte sub acelaşi calapod.
Cred în România, dar nu în cea a lui Băsescu, a lui Ponta, a lui Antonescu, a Elenei Udrea, ci în cea a oamenilor sensibili şi demni de sacrificiu. S-ar putea, ceea ce este foarte probabil, să nu mai existe România, dar să existe români. Nu suntem cei mai buni de pe planetă, dar suntem ceea ce suntem, şi, în mod sigur, nu semănăm nici cu Ponta, nici cu Băsescu, nici cu Udrea.
En fin, România a fost un mare rezervor (acum nu mai este) de resurse umane: artişti, intelectuali, tehnicieni. Concluzia, un suflet de artist, sau un suflet pur şi simplu există chiar şi într-un tehnocrat. România există, dacă mai există, prin aceste suflete. Oneste, ridiculizate, marginalizate. Vai de voi, jigodii politice, atunci când aceste suflete se vor trezi. Nu e adevărat că România este un popor de mămăligari, ci poate un popor de oameni sensibili!
Păcat că cei mai buni pleacă dintre noi!
