Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Lumea vrăjitoarelor”
Mai în glumă, mai în serios, am putea spune că tema vrăjitoarelor a devenit problemă de dezbatere naţională. Cel puţin aşa zărim noi prin intermediul unei alte lumi, lumea televiziunilor. Acuma, cei drept, mass-media, şi televiziunile în special, se cam ocupă cu magia. Nu ştim dacă este vorba despre magie albă sau magie neagră. Încă de timpuriu, adică prin anii cincizeci, Marshall McLuhan, un fel de antropolog al universului creat de mass-media, sublinia efectul magic al televiziunii, un mijloc artificial de raportare la lumea înconjurătoare prin „divizarea facultăţilor, care rezultă din dezvoltarea sau exteriorizarea unuia sau altuia din simţuri”. Pe scurt, conform aceluiaşi autor şi nu numai, personalitatea omului din era televiziunii tinde să fie scindată.
Televiziunea este doar unul dintre factorii care produc asemenea schimbări. Puseuri şi „epidemii” de vrăjitorie au existat şi înainte de apariţia televiziunii fiind un fel de mecanism de apărare al individului în faţa destructurării lumii, imaginilor şi reprezentărilor sociale în care trăise până atunci.
Departe de a fi singurul mecanism de apărare, proliferarea vrăjitoriei devine însă un indicator mult mai relevant pentru nivelul de degradare socială: inclinaţie pentru ocult, şarlatanie şi naivitate, demisie a demersurilor raţionale.
Din această perspectivă, „cazul vrăjitoarelor” ar putea fi un foarte bun punct de plecare pentru o cercetare sau cel puţin pentru două, trei întrebări: ce se întâmplă cu societatea românească? încotro se îndreaptă? de ce este aşa?
Cuvântul cheie, cred, este pauperizare. Pauperizare a patrimoniului de repere, pauperizare a educaţiei, pauperizare materială pur şi simplu.
De-a lungul a aproximativ o sută de ani, România a trecut prin vreo trei tipuri de orânduiri sociale (ca să folosesc schema marxistă): de la societatea rurală la societatea industrializată de tip comunist, şi de la societatea comunistă la societatea manelistă.
România în care trăim, deşi avem unul din cele mai mari procente de populaţie rurală din Europa, nu mai este o este o Românie rurala, tradiţională, ci una urbană, în care nu predomină însă urbanitatea, ci cultura de banlieue.
În plus, ce se întâmplă la noi în materie de vrăjitoare, pare să fie un fenomen absolut inedit, pe care nu a reuşit să-l prevadă nici istoriografia sau sociologia marxistă, nici ce capitalistă. Faţă de vrăjitoarele noastre de odinioară de la sat, cele actuale nu sunt nici bătrâne, nici sărace, nici perfect analfabete, ci tinere, cu maşini de lux şi semidocte. Faţă de cele din Occident, care par livide şi de o politeţe procedurală, ale noastre sunt mult mai pline de viaţă şi de tupeu.
Dacă stai şi te gândeşti, s-ar putea ca vrăjitoria să fie adevăratul proiect social propus României pentru secolul XXI de către ceilalţi vrăjitori locali, despre care nu am făcut vorbire, adică politicienii.
Sper să nu fie aşa!
Un comentariu