Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Emisii verbale pe vreme de frig”
Ştiam noi că orice vorbuliţă scăpată are efectivitatea şi responsabilitatea sa în plan real conform unei logici magice. Iată că se adevereşte că logica politicianului este foarte aproape de logica primitivului, mai ales atunci când logosul decăzut iese prin ţeava de eşapament a vreunui demagog. Demagogul, populistul, cum vreţi să-i spunem, nu este altceva decât un şaman inferior din societatea modernă, eventual post-modernă. Forţa verbului său vine exact din iresponsabilitaea declaraţiilor sale. Un demgog este ca un robinet de apă stricat sau, eventual, ca un bătrân care are incontinenţă verbală în loc de incontineţă urinară. Aşa că se adevereşte încă o dată că bătrâneţea poate să fie nu atât o vârstă a senectuţii şi înţelepciunii, ci una a copilăriei iresponsabile. Dacă răposatul Gheorghe Dinică, Dumnezeu să-l odihnească!, a avut har când mărturisea că vrea să mai „copilărească”, bătrânii sau aproape bătrănii prin reflexe şi comportament politicieni ai noştri nu au nici un har când copilăresc la propriu pe cârca noastră. Nici nu cred că trebuie vreo analiză subtilă sau spectrală ca să-ţi dai seama de senilitatea precoce a acestora. Este de ajuns să le asculţi emisia de cuvinte ca să realizezi acest lucru. Nimic mai mult.
Aşa că vom începe cu începutul, cu vorbele fondatoare: „iarna nu-i ca vara”. Cine se gândea că ele se vor adeveri cândva. În România lucrurile chiar se petrec pe dos, dacă nu am avut o primăvară arabă sau o toamnă…, iată că avem un dezgheţ subit al politicii pe vreme de iarnă calendaristică.
Lucrurile par a fi ieşit din monotonia lor aproape firească în acest plan: şedinţe de guvern, ordonanţe de urgenţă, din partea puterii, şi măcăneli demagogice asezonate din când în când cu ameninţări (înainte de a recădea în letargie) cu ordonanţe de urgenţă sau demiteri naţionale şi internaţionale, din partea opoziţiei. Am impresia că politicienii noştri au fost luaţi prin surprindere nu atât de zvâcnirile inconsecvente ale populaţiei, cât de spaima de a-şi pierde ceea ce în imaginaţia lor reprezintă scopul ultim al fiinţării personale, adică păstrarea scaunului, poziţia socială, prestigiul, cum vrem să-i spunem. Luaţi prin surpindere, reacţia lor este una de hiperactivitate. A se înţelege hiperactivitate verbală, nu una reală. Aşa că am putea trece în revistă, pentru un eventual top, unele dintre cele mai hilare „acţiuni” (verbale) ale politicienilor noştri.
Una din cele mai „simpatice” emisiii verbale îi aparţine Rovanei Plumb şi constă în apelul în calitate de femeie adresat Mariei Băsescu pentru ca aceasta să-l interpeleze în cadrul familial pe preşedintele ţării, Traian Băsescu, de altfel un soţ destul de jucăuş…
O altă emisie verbală, plină de responsabilitatea funcţiei pare care o deţine, cea de ministru al educaţiei şi savant specializat în calcularea vitezei mâinii preşedintelui, aparţine lui Daniel Funeriu. Acesta a făcut un apel călduros la colegii săi, elevii din ciclul gimnazial, de a nu-şi freca cu zăpadă colegele.
Un loc aparte ocupă declaraţia comandantului care doreşte să-şi ducă nava până la capăt. Acuma nu că am dori ca el să sară peste bord precum comandantul naufragiatei nave româneşti de croazieră Discordia, dar nici să ne conducă prin voia lui de comandant oriunde.
O adâncă emoţie a fost stârnită de un grup de parlamentari liberali care au anunţat în mod sentenţios că îşi depun demisia. Şi au depus-o la picioarele marelui şi carismaticului orator Crin Antonescu.
De o mare seriozitate s-a adeverit şi declaraţia de dor a lui Crin Antonescu faţă de ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti. După ce aceştia l-au luat în serios, Crin n-a mai ajuns la rendez-vous, din cauză că a fost „un pic bolnav”.
Exemplele pot continua.
Vorba aia, nespusă încă: „Ce cald este atunci când se face frig!”.
Un comentariu