Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Două scrisori ludice sau de ce şi-ar investi cineva banii în sănătate !’’
Eseul de faţă, construit sub forma unei corespondenţe între confidenţi imaginari, l-am scris acum câţiva ani, în joacă, pentru a ajuta un student mai în vârstă care nu ştia cum să procedeze. Avea în faţă sarcina de a construi ceva asemănător pornind de la o situaţie dilematică de felul „Ce ar fi dacă?”. Dând peste el în calculator, am realizat că ludicul este doar una din faţetele realităţii, care poate fi actualizată când nici nu ne aşteptăm. Bunăoară, situaţia ar pute fi foarte bine conexată cu buclucaşele tribulaţii ale unei legi a sănătăţii nenăscute, în primul rând în lipsa unor dezbateri coerente. Chiar aşa, ce ar trebui să primeze în cazul unei astfel de legi?
Hamburg, 4 Februarie 1787
Mult stimate Domnule Profesor,
Cunoscându-vă disponibilitatea pe care o aveţi faţă de mine în a-mi oferi ajutor, aşa cum aţi mai făcut deja de atâtea ori în trecut, vă rog, în numele prieteniei care s-a legat între un fost elev şi profesorul pe care încă îl reprezentaţi pentru mine, să mă sfătuiţi în luarea unei decizii, legată de situaţia pe care o voi descrie mai jos.
În urmă cu doi ani, venind din Lumea Nouă, în largul Oceanului, o furtună cumplită a răsturnat vasul pe care călătoream. Oh! A fost ceva cumplit, o experienţă teribilă de viaţă, în care realizezi că totul se poate pierde într-o clipă! Bunul Dumnezeu a dorit ca din această cumplită încercare să scăpăm doar două persoane: eu şi prietenul meu drag, domnul Georg Heyek. Valurile ne-au aruncat pe o insulă, unde am petrecut aproape un an. Din nefericire, Georg s-a îmbolnăvit, simţindu-şi sfârşitul aproape, ulterior am aflat că era vorba de cancer, m-a rugat următoarele: „De mult timp sunt bolnav, ştiam acest lucru. Iată că aici, în pustietăţi, îmi dau seama ce înseamnă să nu ai un medic. Acasă în Germania, la banca din Hamburg, am 100.000 de dolari în cont. Te însărcinez cu grija lor, să îi dai fiului meu Hans ca să urmeze studii de medicină, să îi spui că a fost ultima mea rugăminte”.
Domnule Profesor, între timp, fiul prietenului nu numai că nu şi-a dus la capăt studiile elementare, dar tot ceea ce moştenise de la mama sa a cheltuit. S-a ivit în schimb o situaţie inedită: fiul meu Hans este în pragul terminării liceului, îşi doreşte să devină medic, dar ştie destul de bine că acest lucru nu este posibil din cauza dificultăţilor financiare pe care le avem. Domnule Profesor, mă găsesc într-adevăr într-o situaţie foarte delicată. Ce să fac într-o astfel de situaţie?
Al dumneavoastră veşnic discipol Hans Karp
Răspunsul Profesorului din Koningsberg:
Koningsberg, 16 Februarie 1787
Stimabile Domn şi Prieten,
Am primit scrisoarea dumneavoastră cu o bucurie dublă, o dată pentru că nu mai primisem veşti de la dumneavoastră, iar în al doilea rând pentru că aflu că aţi ieşit cu bine dintr-o năprasnică încercare. Problema pe care mi-o puneţi în faţă este destul de delicată. Am reflectat la ea cu maximă responsabilitate, aşa cum procedează un profesor de filozofie. Iată ce înţeleg eu din situaţia de care îmi povestiţi:
Prietenul dumneavoastră, din moment ce va încredinţat această sarcină, înseamnă ca avut încredere în dumneavoastră;
Banii pe care îi poseda, în mod legal, ar trebui să revină celui care îl moşteneşte sau căruia îi lasă prin testament;
Banii, pe de altă parte, ar trebui să reprezinte un mijloc pentru o cauză nobilă: aceea de a ajuta pe cineva să devină medic, în speranţa că un medic poate să ofere ajutor unor persoane care se găsesc într-o situaţie asemănătoare cu cea în care s-a găsit prietenul dumneavoastră;
Aflu, în schimb, că fiul dumneavoastră este tocmai în faza terminală a şcolii, că doreşte să urmeze o facultate de medicină, dar că nu are banii necesari pentru acest lucru.
Referitor la prima ipoteză, cea legată de încrederea prietenului dumneavoastră, cred că din ea poate să decurgă atât posibilitatea ca să daţi banii fiului domnului Heyek cât şi posibilitatea de a da banii fiului dumneavoastră, care doreşte să urmeze facultatea de medicină. Depinde care a fost intenţia lui, a domnului Hayek.
În privinţa celui de al doilea aspect, cel privitor la modul legal de moştenire – aici dumneavoastră nu mi-aţi spus exact dacă a fost o înţelegere verbală sau s-a încheiat explicit vreun act – cred că acest lucru ar putea fi lămurit de existenţa unui angajament scris. Dacă există un asemenea angajament, eu consider că trebuie să daţi necondiţionat banii fiului domnului Hayek.
Decisive pentru lămurirea problemei de faţă, cred, sunt punctele iii şi iv. Iată cum văd eu lucrurile. Cred că pe acea insulă în care soarta v-a constrâns să împărţiţi binele şi răul împreună, nu se mai punea problema unui angajament scris, deoarece, în asemenea situaţii, încrederea este deplină. În plus, am aflat că eraţi prieteni de multă vreme, ceea ce-mi confirmă această convingere. Domnule prieten, din cele ce mi-aţi spus, consider că intenţia primă a prietenului dumneavoastră era aceea ca banii săi să conducă în cele din urmă la pregătirea unui medic, care prin cunoştinţele sale să-i ajute pe oamenii în suferinţă. În al doilea rând, cred că era vorba despre fiul său. Desigur, ca orice părinte, dumnealui ar fi dorit ca această intenţie să fie realizată prin fiul său. În situaţia actuală, este clar că banii lăsaţi de domnul Hayek nu ar mai conduce la pregătirea vreunui medic. Dacă interpretăm astfel lucrurile, banii ar fi mult mai bine întrebuinţaţi de fiul dumneavoastră care doreşte să urmeze medicina din vocaţie. Banii ar reprezenta astfel o investiţie sigură în intenţia de a vindeca cât mai mulţi oameni de către un medic dedicat.
Prietenul dumneavoastră mai în vârstă – Immanuel Strauss
Un comentariu