Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Ce este politica?”
Politica, am auzit, ar putea fi o treabă serioasă dacă nu ar fi reprezentată de politicieni. Când spui politician azi, aproape că spui politică, deşi termenii nu sunt sinonime perfecte.
Lumea contemporană, spun specialiştii, a devenit un fel de capitol de estetică. Nu estetica însăşi şi contemplaţia operei. Nu. Doar acel capitol în care efectul emoţional a ucis ideea; lacrima, acţiunea; mimul şi actorul, eroul.
E adevărat, într-o vreme politica stătea în preajma metafizicii, a teologiei, a proiectului. O, tempora, o, mores!
Se mai poate vorbi oare de politică în era computerelor, a globalizării? Probabil că da. Cu siguranţă că da. Există încă idei şi urzeli, proiecte, voinţă de dominaţie, spaime globale, revolte, gânduri umanitare şi toate cele din străvechile ingrediente ale perenului destin uman, i.e. politica.
E adevărat că ele nu se zăresc încă prea bine de la Bucureşti. Poate de la Washington, Moscova, Bruxelles sau Beijing, locuri mult mai bine aşezate pe harta astrală a politicii. De acolo lucrurile se văd mult mai pregnant, au perspectivă. În ceea ce ne priveşte pe noi, este ca şi cum ai privi noaptea din Cosmos Sectorul Agricol Ilfov. Imposibilă metafizică!
Dar noi, oamenii cei simplii, prostimea? Ce să vedem noi? Ce să înţelegem? Noi, care nu avem memoria lungă a contemplaţiei politice şi nu putem scruta. Vedem doar nişte figuri, sau poate spectre: Iliescu şi Constantinescu – parcă de odinioară; Băsescu şi Udrea, Ponta şi Antonescu, Daniel Constantin şi Voiculescu. Oare ei să fie politica? Ei să fie oamenii providenţiali?
Aşa se vede politica de aici, din România, în anul de graţie 2012 de la naşterea Domnului.
Cum? Se întrevede altceva? Aleluia!
