Vladimir Arnautovic: „Piteştenii de la BCA au fost mai buni”
La finalul jocului de aseară dintre BCA şi Asesoft (88-78 pentru piteşteni) cei doi antrenori și-au urat să se întâlnească în semifinalele playoffului, nu ca sezonul trecut în prima rundă. Costescu a punctat că echipa sa a evoluat mai bine ca în partida cu Steaua, iar Arnautovic consideră că diferența a fost făcută la recuperări și procentajul mai slab al elevilor săi la loviturile libere.
Vladimir Arnautovic, antrenor Asesoft Ploiești: „În primul rând felicit echipa piteșteană care a făcut un joc mult mai bun decât noi. Dacă mă uit la statistici nu pare că am stat chiar atât de rău. Totuși am avut 5 recuperări în minus față de gazde. Foarte rar se întâmplă să fim dominați la astfel de capitole. Câțiva dintre jucătorii mei de bază nu au fost în forma pe care mi-aș fi dorit-o. Am avut și puține lovituri libere, dar am și ratat multe. Am avut un procentaj slab și aici la meciul din deplasarea cu Steaua. Nu știu dacă am avut chiar așa multe aruncări de 3 puncte (nr. 9/ 25). Noi cu 4 pivoți suntem obișnuiți să fim mult mai prezenți sub panou și să punctăm mai mult din această zonă. Am dat șansă astăzi și unor jucători tineri precum Gutoaia să văd ce poate, am jucat doar cu doi pivoți pentru a-i menaja pe ceilalți pentru meciurile de Cupă și de playoff. Cu un public ca al dumneavoastră suntem obișnuiți, nu cred că a fost vorba de presiunea pusă de spectatori. Cert e că eu sunt nemulțumit de cum a evoluat echipa mea în ultimul sfert în momentele decisive. Nu știu dacă m-a surprins cineva de la BCA. Știam că Vujacic e cel mai bun jucător, că Gennie are multe faze reușite. Nu ne-a suprins nimeni, decât propria noastră defensivă. Mergem mai departe!”, a spus acesta.
„Vrem să ajungem cât mai sus în playoff”
Tudor Costescu, tehnician BCA: „Așa cum am spus după fiecare meci nu ne dorim să ajungem în playoff și atât. Vrem să facem de fiecare dată un pas înainte. Astăzi am întâlnit o echipă cu obiectivul deja realizat. Am jucat sub presiunea rezultatului și am îndeplinit ce ne-am propus. Știam că ne așteaptă un meci extrem de greu. Asesoft are jucători solizi, bine construiți fizic, un meci de contact. Mă bucură revenirea la parametrii normali a lui Darko (nr. Vujacic), în acest meci dificil dă dovadă de un caracter de jucător mare. La capitolul pozitiv îl putem și pe Șenai care a făcut un meci bun. Chiar dacă Ploieștiul a avut în teren jucători tineri mi-a plăcut modul în care a abordat meciul. Mergem să câștigăm la Sibiu, vrem să ocupăm un loc cât mai sus. Sincer nu-mi doresc să mai întâlnesc Asesoftul. Orice adversar este mult mai abordabil. Este drept că acum avem un avantaj moral în fața loc prin această victorie. Neguț are o contuzie forte în urma jocului cu Steaua la calcaneu. Nu a mai putut călca pe acel picior după joc. Sper să-l recuperăm, dar chiar dacă el vrea să joace nu-mi doresc să-l forțez, mai ales că ne-am atins obiectivul și ne-am calificat în playoff. Am venit astăzi după o înfrângere extrem de dureroasă cu Steaua, am reușit să revenim, să ne montăm și să învingem. Țin să mulțumesc publicului care a umplut sala într-o zi de miercuri și care a fost alături de noi. Mă bucur dacă le-am satisfăcut orgoliul și le-am oferit și spectacol. Poate vor veni și la Sibiu să ne susțină, le vom oferi spectacol și acolo!”, a punctat Costescu.
Foto: Mihai Neacşu




















Un comentariu