Vasluiul și Oțelul la un pas de a se deființa. Mioveniul jubilează!
Vești proaste pentru Vaslui și campioana Oțelul, dar bune pentru CS Mioveni: cei doi coloși ai Ligii I se pot desființa. Acest final de an nu este tocmai unul îmbucurător pentru campioana Oțelul Galați și pentru moldovenii de la FC Vaslui. Moș Crăciun s-a transformat într-un veritabil Moș Gerilă și le-a adus în loc de cadouri… posibilitatea de a se desființa. Gălățenii au pierdut sprijinul investitorilor de Arcelor Mittal, iar Marius Stan, preşedintele clubului a explicat pentru Evenimentul Zilei: “Suntem într-o situaţie în care trebuie să ne gestionăm singuri, să ne luăm în mîini viitorul. Putem fi mult mai tari ca pînă acum, dar, în acelaşi timp, dacă nu vom reuşi privatizarea clubului, s-ar putea ca Oţelul să aibă soarta Unirii Urziceni”, a spus acesta.
Vasluienii sunt în aceeași situație și sunt la un pas de a fi părăsiți de patronul Adrian Porumboiu. El spune că se va retrage, deoarece fotbalul nu-i mai aduce nicio bucurie: “Mai am un pic şi devin dobitoc dacă merg mai departe cu FC Vaslui. Nu numai că am gîndul acesta, dar a şi prins rădăcini. E o idee care va deveni realitate într-un timp relativ scurt. O să las echipa la Consiliul Local. Nu o să-i coste nimic. Dau totul gratis”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Gazeta Sporturilor.
În acest context, dacă cele două cluburi se vor desființa, de acest lucru ar putea profita lanterna roșie a Ligii I, CS Mioveni. Cu nouă puncte acumulate în 18 etape, argeșenii ar avea o șansă în plus pentru a evita retrogradarea. În tur, galben-verzii au smuls o remiză albă la Galați, dar au fost zdrobiții acasă, cu 0-5 în acel meci nebun, în care brazilienii Adailton și Wesley au dansat samba cu defensiva aerieană a Mioveniului. Totuși, ca minunea să fie completă, iar elevii lui Marian Pană să fie 100% siguri că vor sta și din vară la masa bogaților, ar mai fi nevoie de încă două echipe desfințate! Culmea ar fi ca nici în acest caz miovenarii să nu evite retrogradarea, dar la noi orice este posibil!
)





















Un comentariu