Şoferi ADP, amendaţi că nu aveau prelata pe maşină


Administraţia Domeniului Public are în subordine 23 de şoferi şi nouă tractorişti, iar doi dintre şoferi au reuşit să ia amenzi din partea poliţiei rutiere, oricât de profesionişti ar fi ei. Dacă uită, spre exemplu, să pună prelata peste remorca maşinii încărcate cu materiale se aleg cu amendă pe care o achită în nume propriu, fără nici un ajutor din partea Administraţiei Domeniului Public. Cei doi şoferi au fost amendaţi nu pentru că ar fi mers cu viteză, c[ ar fi condus având câteva grade „la bord” sau cine ştie ce altă încălcare gravă a legislaţiei, ci pentru simplul fapt că au fost neglijenţi şi nu au acoperit remorca maşinilor cu care circulau încărcate prin Piteşti. „Amenzile şi le plătesc singuri în cazul în care încalcă vreo regulă de circulaţie, cum de altfel este şi normal. Oricum, toţi cunosc regulile şi sunt foarte atenţi. Doi şi-au luat însă amendă pentru că nu au pus prelata pe maşina încărcată, adică au dat bani din buzunar dintr-o neglijenţă a lor”, spune directorul ADP Piteşti, Doru Iliescu.

Mai multe stiri locale:

Leave a Reply

*