Simona Oprescu: „După Guvernul Ciomu, avem Guvernul marionetelor”
Traian Băsescu s-a mai jucat încă o dată în stilul său caracteristic. De ochii lumii, a decis ca Emil Boc să plece şi, odată cu el, tot Guvernul. În locul lui Boc-marionetă şi a celorlalţi miniştri, Băsescu a impus, iată, un Executiv format din mai multe marionete, din iluştri necunoscuţi chemaţi să scoată România din criză. Cu câteva excepţii, acest Guvern propus de Băsescu este o cacealma, menit în primul rând să ia ochii alegătorilor. Se aruncă praf în ochi şi străzii, căreia i-a fost pus pe tavă capul lui Emil Boc, iar în spatele aparenţelor Băsescu şi PDL îşi fac în continuare jocurile murdare.
Pasul logic după demisia lui Boc ar fi fost alegerile anticipate care să restabilească un echilibru firesc în Parlament, conform voinţei poporului. În schimb, Băsescu şi portocaliii lui vin la conducerea ţării cu oameni ai serviciilor secrete şi cu pedelişti de mâna a 14-a, crezând că lumea se va păcăli din nou şi va înghiţi găluşca amară conform căreia PDL nici usturoi nu a mâncat odată cu Boc, Udrea, Igaş şi compania, nici gura nu-i miroase. Altfel spus, se doreşte crearea impresiei că cei răi au fost daţi la o parte, iar PDL s-a îmbrăcat cu haine noi pentru alegerile viitoare.
Desigur, astfel de scheme ieftine nu mai iau ochii nimănui. Doar Traian Băsescu şi câţiva portocalii rupţi de realitate îşi mai imaginează că alegătorii sunt atât de orbi să nu vadă adevărul şi că au memoria atât de scurtă încât să uite că PDL le-a tăiat pensiile, salariile, slujbele. Aşadar, după un Guvern Ciomu se vine cu Guvernul marionetelor care să mimeze creşteri salariale şi reintrarea României pe un trend al normalităţii.
Primul semn că oamenii nu s-au lăsat păcăliţi este că manifestaţiile din marile oraşe ale ţării continuă. Oamenii au înţeles acest joc şi vor taxa aşa cum se cuvine clica pedelistă la vot. Căci Guvernul Ciomu a lăsat urme adânci, iar o simplă operaţie estetică nu are cum să vindece traume care ţin de suflet, conştiinţă, demnitate umană şi democraţie.
Simona Bucura Oprescu,
Vicepreşedinte, Purtător de Cuvânt PSD Argeş




















Tudor Musatescu spunea, prieteni, urmatoarele : “Cand desteptul face pe prostul are haz, cand prostul face pe desteptul are consecinte…” Admirabila fotografia care insoteste textul ! Va multumesc, mi-ati facut o zi frumoasa !