Scrisoare de mulțumire către salvamontiști: „Fără voi toți aș fi tare amărâtă și tare săracă la suflet”
O tânără a trimis o emoționantă scrisoare de recunoștință salvatorilor montani din Argeș pentru eforturile pe care aceștia le fac și mai ales pentru pasiunea pe care dau dovadă. Alexandra le-a scris salvamontiștilor argeșeni și le-a trimis scrisoarea în plic alături de câteva poze. Ne-am gândit că ar fi foarte frumos să o publicăm.
„Dragi Salvatori Montani,
Această scrisoare a ajuns la dumneavoastră pentru că vă număraţi printre oamenii cărora vreau să le mulţumesc. Vă rog citiţi-o!
Acum ceva vreme, într-o zi, pe la 6 şi ceva dimineaţa, eram într-o maşină care mă ducea la munte. Eram tare entuziasmată, ca de obicei, şi abia aşteptam să ajungem. Mintea îmi zburda deja pe culmi, unde era mai frumos ca niciodată şi nicicum nu puteam fi mai aproape de rai.
Atunci mi-am dat seama pentru prima dată de când merg pe munte că am luat de-a gata totul. Tot ce am primit mi s-a părut că am câştigat în mod firesc. Fără să mă gândesc vreun pic că n-aş fi putut niciodată să ajung acolo sus, pe munte, fără ajutor. Fără nişte oameni, care poate nici nu ştiu cât de mult au ajutat pe alţii cu ideile lor sau prin ceea ce au făcut.
Brusc în acel moment mi-am dat seama că acestor oameni, pe care în mare nici măcar nu-i cunosc, le datorez enorm. Fără ei viaţa mea ar fi total nesărată, pentru că aş fi privată de unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lume, muntele meu drag. Fără ei, aş fi ajuns cu trenul sau cu maşina la poale, de unde probabil m-aş fi zgâit cu capul pe spate spre culmi, şi atât. Ceea ce ar fi fost atât de trist!
Şi uite aşa mi-a venit ideea să scriu o scrisoare pentru a mulţumi tuturor oamenilor fără de care n-aş putea merge pe munte şi n-aş putea avea atâtea bucurii şi atâtea amintiri frumoase, şi să încerc să o trimit sau să o duc personal la câţi mai mulţi dintre aceşti oameni. Uite aşa a ajuns scrisoarea aceasta la dumneavoastră.
Luaţi vă rog aminte că ordinea este aleatorie, şi nu în funcţie de importanţă, pentru că ceea ce au făcut toţi aceşti oameni pentru mine nu se poate măsura pe o scară.
Mulţumesc domnilor salvamontişti care nu m-au lăsat să îngheţ pe pârtie şi m-au salvat când aveam 13 ani. Îmi făcusem piciorul ferfeniţă în urma unui accident de schi. Pe vremea aia probabil nici preşedintele nu avea telefon mobil, darmite eu, un copil care rămăsese singur, întins pe pârtie, şi nu se putea ridica. Ai mei o luaseră înainte, afară se întuneca, iar telescaunul se închidea în 30 de minute. Probabil am avut noroc pentru că cineva a anunţat salvamontul. Nu ştiu nici până în ziua de azi cine a fost, dar dacă tot sunt la capitolul ăsta, îi mulţumesc şi lui/ei, oricine ar fi. Să mă gândesc unde aş fi acum fără ei? Mai bine nu…
Şi nu sunt nici pe departe singurii care au salvat o viaţă, ci tuturor trebuie să le mulţumesc. Fără ei pe munte ar fi mai multe cruci decât sunt acum.
Trebuie neapărat să mulţumesc tuturor celor care au marcat sau au reînnoit marcajele traseelor montane! Fie ei salvamontişti, jandarmi montani sau voluntari în asociaţii sau mai ştiu eu ce! Da, fiecărui omuleţ care a mers el pe munte şi a pus şablonul pe un copac sau pe o piatră şi a dat cu vopseaua acolo. Fiecărui omuleţ care a mers pe traseu şi a făcut grămezi de pietricele, pentru că n-a primit bani sau vopsea pentru marcaje. Fiecăruia dintre ei, ţin să le mulţumesc din suflet! Fără trasee marcate n-am avea de unde să începem, fără marcaje reînnoite ne-am pierde, şi aşa mai departe. Fără trasee marcate n-am avea hărţi montane.
Asta e altă categorie de oameni cărora trebuie să le mulţumesc: cei care fac hărţi. Nu ştiu sincer câtă muncă e în spatele unei hărţi, dar îmi imaginez că multă! Ceea ce NU pot să-mi imaginez este cum ar fi dacă n-aş avea hărţi montane. Este prea greu! Eu ce-aş mai studia ore în şir şi cum mi-aş mai planifica turele? Nu ştiu…
Apoi, mulţumesc iubitorilor de munte care au construit cabane şi, desigur cabanierilor care au grijă de ele, se trudesc să le întreţină din greu, care muncesc cât îi ziua de lungă pe lângă ele şi ne dau de mâncare când le trecem pragul înfometaţi. Chiar dacă s-a inventat cortul, n-aş fi călcat prin multe locuri dacă nu aş fi avut siguranţa unei cabane. Vorba aia, cine-a pus cabana-n drum, ăla n-a fost om nebun! 
Şi tot aici mulţumesc tuturor celor care duc la cabane mâncarea şi orice fel de alte chestii pentru turişti. Efortul lor este esenţial pentru noi! Şi să nu uităm nici de măgăruşi, săracii, chiar dacă nu ştiu să citească scrisoarea asta!
La acest capitol, mulţumesc şi celor care au construit şi au refăcut refugii montane. Nu pot să spun că nu aş putea să merg pe munte dacă nu ar fi refugii, dar oamenii ăştia merită toată admiraţia din lume, pentru că cel puţin voluntarii nu au nimic de câştigat, decât un loc de adăpost, în cazul în care îi prinde vreme rea undeva prin zonă, care poate mă va prinde şi pe mine vreodată în preajma unui refugiu.
Acum să intru un pic în detalii, pentru că trebuie neapărat să le mulţumesc unor prieteni virtuali care m-au ajutat enorm, fără să ştie neapărat.
Primul site care mi-a reaprins dragostea pentru munte a fost welcometoromania.ro. Nu ştiu cine l-a făcut, nu ştiu nimic, decât că fără ei, cine ştie DACĂ sau CÂND aş fi redescoperit muntele. Aşa că le mulţumesc de o mie de ori pentru toate informaţiile pe care le-au adunat pe site despre Munţii Apuseni, Retezat şi Făgăraş, şi nu numai, pe baza cărora mi-am planificat ultimele 2 concedii de vară şi jumătate din concediul de anul acesta.
Următorul site pe care l-am descoperit a fost carpaţi.org. Este de fapt un fel de comunitate a iubitorilor de munte din România, care a fost începută tot de nişte iubitori de munte, în mod evident. Le mulţumesc lor, pentru această idee minunată şi pentru munca pe care o depun de atâţia ani, cât şi tuturor membrilor care au contribuit cu informaţii la creşterea site-ului şi nu în ultimul rând administratorilor şi celor care organizează ture. Sunt acolo nişte oameni deosebiţi pe care trebuie neapărat să-i menţionez: Răzvan Ilie, cu care am mers în câteva ture şi la care mă gândesc acum ca la un frate, Mihaela Diaconescu (Mike) şi Mihai, cu care am mers în prima mea tură de iniţiere şi de la care am învăţat primele noţiuni despre mersul pe munte iarna, şi toţi cei care mi-au răspuns la întrebări, m-au sfătuit şi m-au ajutat cu informaţii, extrem de preţioase pentru mine.
Tot la capitolul site-uri am muuulte mulţumiri de adus tuturor celor care au bloguri sau site-uri de munte, pe care am găsit informaţii pe baza cărora mi-am planificat multe ture. Vă mulţumesc mult pentru idei şi pentru că v-aţi gândit să împărtăşiţi cu lumea locurile frumoase pe care le-aţi văzut.
Pe urmă aş vrea să mulţumesc tuturor celor care NU taie pădurile şi celor care NU lasă gunoaie pe munte şi respectă cabanele şi refugiile şi munca celor care au grijă de ele şi le-au construit sau refăcut, păstrându-le curate şi intacte. Motivele sunt lesne de înţeles şi nu are sens să insist pe ele acum.
Deci dragilor, vă mulţumesc tuturor din suflet! Pentru că datorită vouă, viaţa mea este infinit mai frumoasă, şi fără voi toţi, aş fi tare amărâtă şi tare săracă la suflet …
Cu drag şi multă recunoştinţă,
Alexandra
PS: V-am pus şi nişte poze în plic, ca să vedeţi ce fericită m-aţi făcut!”
Va multumesc din suflet ca mi-ati publicat scrisoarea pe acest site!
Pentru putin, draga Alexandra si te mai asteptam prin muntii nostrii argeseni cat mai des!
waw…eu credeam ca salvamontistii se distreaza pe munte… ca se imbata,ca profita de tinerele ratacite prin codrii… multumesc ca mi ai schimbat parerea…oare?!