Profil de tânăr politician – La 34 de ani, Adrian Bughiu se poate lăuda cu 16 ani de activitate politică!
La mijlocul verii, mai exact pe 10 iulie, Adrian Bughiu, secretarul general al Tineretului Conservator, va împlini 34 de ani. A intrat în politică în anul 1995, la 18 ani, vârstă la care foarte mulţi tineri îşi doresc să facă orice, mai puţin să îşi petreacă ore întregi pe săptămână în lungi şedinţe de partid. A ales, atunci, organizaţia de tineret a Partidului România Mare, pe de o parte pentru că avea mulţi prieteni acolo şi, din alt motiv, pentru că este un fervent naţionalist. Este absolvent al Facultăţii de Administraţie Publică, din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti şi are un Master în Management Strategic, obţinut în acelaşi oraş. Pe lângă intensa activitate politică, Adrian Bughiu este inspector la Salubritate 2000 SA şi manageriază un business propriu, care îi oferă un trai decent. Deşi nu stă foarte bine cu timpul, acesta este şi asistentul zonal al europarlamentarului conservator Sabin Cutaş.
„În PRM am trăit cea mai frumoasă perioadă a vieţii, dar şi cea mai urâtă!”
Deşi a intrat în OTRM în 1995, prima funcţie politică a obţinut-o cinci ani mai târziu, după două campanii electorale grele, dar care au şi propulsat PRM pe locul II în rândul partidelor din România. Atunci, a devenit secretar pe probleme administrative la OTRM Piteşti. Tot în 2000 obţine şi primul său job, ca asistent al deputatului de atunci Florentin Moraru, evident, de la PRM. Din anul 2005 şi până la plecarea sa la PC, a deţinut funcţia de preşedinte al OTRM Piteşti. „Nu ştiu dacă să plâng sau să mă amuz când aud cazuri de tineri care au intrat în politică abia acum 2-3 ani, iar acum conduc ditamai instituţiile… Faţă de mulţi dintre aceştia, eu mă pot lăuda că am plecat de jos şi am muncit foarte mult pentru fiecare funcţie politică sau profesională pe care am obţinut-o! În ceea ce priveşte PRM, în acest partid m-am format ca om politic, unde mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieţii, dar şi cel mai urât şi nedrept moment, atunci când două poze de la un chef au constituit mare «dezvăluire» de presă,” ne-a mărturisit Adrian Bughiu.
Proiecte îndrăzneţe la Tineretul Conservator
În vara lui 2008, Adrian Bughiu a părăsit PRM, împreună cu mare parte din echipa care a consacrat acest partid pe scena politicii argeşene. „Toată viaţa eu am fost un om de echipă. În 2008 nu am făcut altceva decât să părăsim barca pe care o vedeam că se scufundă. Nu mai puteam derula niciun proiect politic, deoarece Vadim ajunsese să meargă după motto-ul: „PRM e un partid pe care eu l-am făcut, eu îl omor!”. Nu am trădat pe nimeni, am plecat cu toţii doar să ne continuăm cariera politică,” a declarat Bughiu. O dată ajuns la Partidul Conservator, a găsit un teren liber pentru a-şi pune în plan proiectele politice, mai ales că organizaţia de tineret a formaţiunii nu avea o activitate constantă. „A trebuit să reconstruim de la zero organizaţia de tineret. În doar o jumătate de an, am reuşit să construim o echipă redutabilă. Am ajuns relativ repede vicepreşedinte OTPC pe zona Muntenia-Oltenia. În aceeaşi perioadă, mi-am atras critici de la preşedinta PC de atunci, Daniela Popa, după ce i-am adresat o scrisoare deschisă, în care mi-am manifestat nemulţumirea faţă de situaţia organizaţiei de tineret, care se pierduse în anonimat şi era lipsită de sprijinul seniorilor. Mesajul meu a prins într-un final,” a declarat Bughiu. Incisivitatea sa i-a fost recompensată ceva mai târziu când, în mai 2010, a fost ales secretar general al Tineretului Conservator cu 98% din voturi. Peste o lună, la următoarele alegeri din TC, e posibil să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv al TC. Printre proiectele echipei sale, din care vor avea de câştigat şi tinerii argeşeni, se numără introducerea subvenţiilor de la Consiliul Local la Publitrans pentru elevii şi studenţii care îşi desfăşoară activitatea în Piteşti. Un alt proiect, unul de modificare a legii administraţiei publice, e acela ca tinerii să poată candida pentru consiliile locale de la vârsta de 18 ani. Un alt proiect ambiţios este iniţierea unui proiect de lege, pentru ca angajaţii care au sub 24 de ani să fie scutiţi de la plata impozitului pe salarii. La nivel judeţean, TC are în desfăşurare mai multe proiecte, împreună cu organizaţia de femei. Printre acestea se numără „Implică-te în dragostea de ţară”, prin care se doreşte readucerea în conştiinţa colectivă a valorilor şi tradiţiilor adevărate, precum şi un proiect prin care se doreşte implicarea tinerilor în lupta împotriva drogurilor.
„Am fost curtat de multe partide!”
Printre modelele de politicieni ale lui Bughiu se numără Daniel Constantin, preşedintele la nivel naţional al PC (unul dintre motive este şi acela că acesta este argeşean) şi, la nivel local, Cornel Lazăr, preşedintele PC Argeş. Din viaţa nonpolitică, Adrian Bughiu a declarat că îl apreciază foarte mult pe Constantin Stroe, manager executiv la Uzina Dacia.
Adrian Bughiu a mărturisit că, de-a lungul anilor, a fost curtat de mai multe partide, datorită experienţei şi implicării sale. „Am refuzat politicos aceste oferte. Pot spune că am relaţii bune cu toţi liderii organizaţiilor de tineret, inclusiv cu Bogdan Ivan, care până acum câteva săptămâni a fost preşedintele Tineretului Democrat-Liberal. Eu sunt deschis la orice colaborare, oricând, atâta timp cât este în interesul tinerilor. Un exemplu în acest sens e faptul că, în 2007, am fost iniţiatorul Consiliului Local de Tineret de la Piteşti,” a declarat Bughiu.



















