Oltchim va reporni CET Sud
După ce mai mulţi ani nu a funcţionat, CET Sud ar putea fi preluată de către compania Oltchim, ai cărei reprezentanţi au făcut ieri o vizită la Piteşti în acest sens. Intenţia celor de la Oltchim ar fi ca la CET Sud să producă „abur”, respectiv căldură pentru piteşteni.
Posibilitate de parteneriat cu Temo Calor
Ieri, conducerea Oltchim Râmnicu-Vâlcea s-a întâlnit la Piteşti cu prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu şi cu reprezentanţi ai primăriei pentru a discuta posibilităţile de încheiere a unui parteneriat cu Termo Calor. Intenţia celor de la la Oltchim ar fi de realizare a două centrale, una dintre ele urmând a fi la CET Sud. „Se vor face o serie de verificări de către Termo Calor împreună cu Oltchimul şi se caută o posibilitate de încheiere a unui parteneriat astfel încât la CET Sud să se reia producerea de căldură pentru piteşteni”, a spus prefectul Gheorghe Davidescu.
Aburul de Arpechim… prea scump
Liderul sindicat de la Rafinorul, din cadrul Arpechim, are oarecare motive de îngrijorare cu privire la acest eventual parteneriat al Arpechim cu Termo Calor Confort. „Dacă vor să ia CET-ul Sud înseamnă că nu sunt interesaţi de al nostru. Şi noi avem posibilitatea să producem „abur”… dar cine ştie. Vineri a venit directorul Roibu pe la Arpechim şi a făcut o vizită fulger şi la rafinărie, şi chiar nu mi-a zis nimic de aşa ceva…”, spune Ionel Popescu, liderul sindical de la Rafinorul. Prefectul însă explică şi care este motivul pentru care Oltchim nu vrea „aburul” de la Arpechim, ci preferă să preia CET Sud: „Pur şi simplu este prea scump aburul lor, acesta este motivul. la CET Sud noi îl putem produce mai ieftin”, a conchis prefectul, imediat după întrevederea avută cu cei din conducerea Oltchim.




















