Mutu, idol la Cesena
Piteșteanul Adrian Mutu este considerat cel mai important transfer din istoria clubului italian Cesena. Acesta vinde bine, numai în două săptămâni de la sosirea sa fiind achiziționate 3000 de abonamente pentru noul sezon, un adevărat record. “Căluții de mare” speră să ajungă în premieră pentru ei în cupele europene. Atacantul este lăudat de toată lumea, dar și de fostul tehnician al formației din sezonul anterior, Massimo Ficcadenti. „Am fost aproape de a-l aduce şi în luna ianuarie, însă acum s-au concretizat negocierile. Nu am niciun dubiu în ceea ce-l priveşte pe Mutu, este un campion. Să vorbeşti de un pariu este absurd, cu unul ca Mutu nu este nimic de discutat. Cesena a făcut o mare achiziţie şi se mişcă bine pe piaţa transferurilor. Sunt convins că va avea o evoluţie bună şi în acest sezon”, a spus acesta pentru calciomercato.com.




















