Ţuica de Morăreşti şi Magiunul de Topoloveni cuceresc piaţa europeană


Ţuica de Morăreşti şi Magiunul de Topoloveni, ambele produse de familie şi de tradiţie, au făcut impresie peste hotare. Dacă Magiunul de Topoloveni a pătruns pe piaţa europeană mai de mult, Ţuica de Morăreşti ajungea să fie gustată de nemţi pentru prima dată. Şi le-a plăcut! Dovadă că acest produs s-a vântul foarte bine în timpul târgului, iar firma producătoare a primit şi comenzi de la viitori consumatori europeni ai Ţuicii de Morăreşti.

Promovare pe bani europeni a Magiunului de Topoloveni

Magiunul de Topoloveni, singurul produs natural 100% recunoscut la nivel european, dar şi naţional, a obţinut finanţare europeană de 700.000 de euro pentru promovarea în Germania. Produsul de la Topoloveni este fabricat de către firma Sonimpex, companie condusă de către Bibiana Stanciulov, cu ajutorul fiicei acesteia, Sonia. Este, într-un fel, o afacere de familie şi mai ales de suflet. Au reuşit în câţiva ani să obţină recunoaşterea europeană, firma devenind furnizor oficial al Casei Regale de România. De curând, Asociaţia Bio România a făcut analize pentru produs, borcan şi capac şi s-au certificat, din nou, toate calităţile magiunului şi lipsa zahărului adăugat. „Pentru a obţine un certificat de produs bio ar trebui să se facă şi analize pentru prunii de unde provin fructele pentru Magiunul de Topoloveni, ceea ce nu este posibil. Totuşi, Asociaţia Bio România l-a recomandat ca fiind singurul produs bio românesc”, a spus Bibiana Stanciulov, managerul companiei. Sonimpex este singura companie din România care a obţinut fonduri europene pentru promovarea unui produs de acest fel. Fondurile vor fi suportate 50% din fonduri europene, 30% de Ministerul Agriculturii şi 20% este coparticipare. Cea care a studiat piaţa din Germania a fost chiar fiica Bibianei, Sonia, care a petrecut patru ani în Germania şi a identificat posibilităţile comerciale ale acestei ţări. Tocmai de aceea a fost această ţară aleasă pentru promovarea produsului românesc.

Bibiana Stanciulov

Magiunul de Topoloveni face bine la dinţi

Contrar concepţiei generale că dulciurile fac rău dinţilor, Magiunul de Topoloveni are atributul de a curăţa gura de bacteriile dăunătoare pentru dinţi. „Doctorul Mencinicopschi a declarat acest lucru de curând, în urma unor teste efectuate pe acest produs”, mai spune Bibiana Stanciulov.

Vasile Buzdugan

*

*

*

*

*

*

Trăiască pruna argeşeană

Se pare că prunele din Argeş sunt binecuvântate, pentru că ambele produse care au ieşit la târgul internaţional al produselor bio de la Berlin folosesc ca materie primă pruna şi nu orice fel de prună, ci pe aceea care creşte în livezile argeşenilor. Ţuica de Morăreşti Argeş este produsă de familia Buzdugan din comuna Morareşti, o familie cu tradiţie în acest domeniu, de mai multe generaţii. Din anul 1990, familia Buzdugan dezvoltă activitatea într-o manieră modernă, dar păstrând caracterul tradiţional al distilieriei. Produsul se prezintă sub formă de băutură alcoolică, cu aromă şi gust specifice, de sâmburi de prună.

Mai multe stiri locale:

Un comentariu

    Leave a Reply

    *