Ionuţ Badea se aștepta la o victorie mai clară
Universitatea Cluj a s-a impus la limită în fața CS Mioveni. Tehnicianul ardelenilor, Ionuţ Badea, a fost mulţumit de victoria obţinută, nu și de scor, el așteptându-se la o victorie mai lejeră a elevilor săi . „Pentru noi este o victorie foarte importantă pentru că urmează o perioadă extrem de importantă în perioada următoare. Prin prisma obiectivului şi a aşteptărilor noastre este foarte bine că am obţinut toate cele trei puncte din meciul de astăzi de la Mioveni. Am întâlnit o echipă nou-promovată, dar care a arătat foarte bine şi trebuie să recunosc că au jucat mai bine decât mă aşteptam. Terenul nu ne-a avantajat foarte mult pentru că noi suntem o echipă cu o posesie bună, dar gazdele merită felicitate pentru că oferă nişte condiţii foarte bune şi că aici se pot disputa meciuri din Liga I. Obiectivul nostru este să terminăm campionatul între primele cinci clasate şi sper să putem realiza acest lucru”, a declarat Badea.





















3 comentarii