Din ianuarie, revoluţionarii se apucă de muncă! :)


Cu adânc şi prefăcut regret, anunţăm faptul că zeci de argeşeni, mari şi demni participanţi, ca figuranţi, la lovitura de stat a lui Ilici KGB din 1989, îşi vor pierde privilegiile. Amărâţii de argeşeni, care se trezesc la ora 5.00 dimineaţa ca să plece la un serviciu remunerat cu 700-1.000 de lei pe lună, şi-au anunţat indignarea pentru faptul că revoluţionarii piteşteni, care au vârsta medie de 45-50 de ani, nu-şi vor mai primi indemnizaţiile de 2.000 de lei şi vor fi obligaţi (ce tragedie, ce nedreptate a lui Boc !) să se ducă la muncă, de la începutul anului viitor. Guvernul trădător Boc a dat o ordonanţă prin care pensiile revoluţionarilor „cu merite deosebite” vor fi suspendate, iar indemnizaţii vor mai primi doar răniţii şi urmaşii celor decedaţi. Ca cetăţean al acestui judeţ, nu pot decât regreta că impozitul din venitul meu şi al altor fraieri nu se va mai duce în buzunarele acestor bravi români! Viva la Revolucion!

O mare nedreptate, domne’! Adică, să nu mai fie remunerat un revoluţionar care s-a bătut cu regretatul Jaga, pentru a intra primul în clădirea actualei prefecturi de judeţ? Să se apuce de muncă un bătrân revoluţionar trecut 40 de ani şi care abia ştie ce-i aia? Să nu mai primească bani eroii care ne dau lecţii despre capitalism primind ajutoare de la stat de 20 de milioane de lei vechi? Jos Boc şi m..e jandarmilor care nu i-au lăsat să facă haos în Bucureşti, zilele astea!

Cei mai mulţi dintre aceşti revoluţionari aveau avânt protestatar încă de dinainte de 1989, aşa că se cam fereau de muncă, cea socialistă (Munca e sănătoasă, aşa că trebuie dată bolnavilor, nu-i aşa?). Caracterele lor de eroi aveau să se vadă după 22 decembrie la Piteşti, după ce au golit două alimentare de băutură, luată moca, evident, că era revoluţie! Ăi mai norocoşi dintre ei au intrat la primărie sau în biroul secretarului de judeţ de unde, în plin avânt revoluţionar, au luat de la whiskey şi salam, până la casetofoanele şi televizoarele Sport, devenite inutile pentru proaspăt-transbordaţii comunişti.

După 1990, actele de vitejie ale revoluţionarilor de pe la noi (şi ale celor mai mulţi şi din alte zone ale ţării) trebuiau răsplătite. Unii au intrat în politică, alţii în afaceri, de unde au luat ceva contracte cu statul. Mulţi dintre ei nu aveau serviciu, aşa că au intrat în „servicii”, alegând să servească, şi după „loviluţia” din 1989, patria şi pe ai săi aleşi. Pe lângă carierele lor separate, ţara avea să-i răsplătească, la iniţiativa fostului tovarăş devenit domnul preşedinte al României, Ion Iliescu, cu certificate de revoluţionar. La scurt timp, statul s-a gândit să-i răsplătească şi material, dar nu ca pe un amărât de veteran de război, cu venitul minim pe economie, ci cu 1,1 salarii medii brute lunar, spaţii comerciale, terenuri, scutiri de la plata impozitelor şi taxelor, transport gratuit etc. Bine, această recompensă nu a fost chiar gratuită, asociaţiile de revoluţionari fiind obligate la muncă patriotică, atunci când se apropiau alegerile. Săturându-se de Iliescu, cei mai mulţi dintre revoluţionari au bătut palma cu Băsescu şi Alianţa DA, în 2004. Şi, în ciuda faptului că mulţi dintre ei erau în prima linie ca agitatori pro-PDL, la manifestaţiile din preajma alegerilor, guvernul Boc le-a tras-o mai rău decât Titus Steel Alinei Plugaru.

Şi, dacă avântul protestatar al revoluţionarilor a fost inexistent când le-au fost scăzute salariile bugetarilor, luptătorii cu alcoolul şi comunismul din 1989 şi-au amintit de vocaţia lor în ultimele zile, după ce Boc i-a anunţat că, de la anul, ciuciu pensii de 20 de bastoane!

Aşa cum am scris mai sus, sunt total şi prefăcut nemulțumit că aceşti români adevăraţi vor pierde aceste privilegii. Sunt supărat şi pentru că, pe principiul dominoului, cârciumile din centrul urbei îi vor pierde de muşterii pe aceşti luptători cu merite deosebite, care stăteau, din lipsă de ocupaţie, toată ziua pe acolo. Cârciumile nu vor mai încasa atât de mult şi vor face concedieri sau, Doamne fereşte!, vor face reduceri, concentrându-se mai mult pe segmentul low al studenţimii şi al oamenilor dobitoci ai muncii care îşi vor scoate nevestele doar la câte un suc!

Lazlo Bokes – contrarevoluţionar trădător

Mai multe stiri locale:

16 comentarii

  1. Daniel spune:

    Si eu am participat la revolutie,nu mi-a spus nimeni,despre asa ceva.A fost pe apucate.Nu-i corect,ori toti care au participat ori niciunul.Eu zic mai bine niciunul,asa sunt sigur ca nu se strecoara niciunul cu pile.

  2. bubu spune:

    Bravo, dane, ai dreptate in totlaitate! Revolutionarii cu 2000 de lei pensie pe viata, ce dreq nici in suedia nu primeau atata, mai ales ca nu au facut nimic pentru tara asta in 20 de ani!

  3. corect spune:

    Oamenii astia nu au fost revolutionari ci mercenari, unii chiar foarte bine platiti!
    Teoretic ei trebuiau sa fie un fel de martiri. Sunt mii de oameni care muncesc pe salarii mizerabile, de trei ori mai mici decat banii pe care ii primesc asa zisii revolutionari – oameni care sunt martiri in fiecare zi a vietii lor. Pe ei nu ii rasplateste nimeni, niciodata.

  4. 7ibal3a spune:

    Cred ca se plang mai degraba patronii carciumilor pt ca nu are cine sa le mai cumpere bautura. Bunica mea are o pensie de 300 ron si nu face revolutie. Tata are aproape 60 de ani si inca munceste, 12 ore pe zi, pe 1500 de ron. Astie se vaita , care, de 20 de ani stau numai in carciumi si la plimbare.

  5. hubba bubba spune:

    Felicitări, Cetăţene ! Pe mine mă enervează şi numele legii, cică Legea Recunoştinţei. În afară de răniţi şi urmaşi, care recunoştinţă? Vreţi recunoştinţă din partea noastră? Vă dăm medalii. Vă cântăm imnul. Nu bani, nu certificate, nu bilete CFR gratuite. Dragi revoluţionari fripturişti, să vă fie clar: nu avem nici un fel de recunoştinţă faţă de voi şi nici nu a existat aşa ceva. Nici măcar Iliescu, care v-a umplut de privilegii, nu v-a fost recunoscător. Aţi fost masă de manevră, v-aţi adunat în trupe de şoc pe model fascist italian (veteranii din război italieni = revoluţionarii români) şi aţi susţinut politicieni contra privilegii sau aţi şantajat şi ameninţat politicienii fricoşi.

    Dragi revoluţionari fripturişti, să vă fie clar: vă dispreţuim enorm, vă dăm pensii de frică pentru că am fost conduşi de fricoşi, dar insist să vă uitaţi mai bine în plicurile alea cu bani, veţi vedea acolo şi nişte flegme morale din partea noastră, a contribuabililor. Mai mult chiar, dragi revoluţionari fripturişti, aflaţi că ne e ruşine cu voi. Sunteţi scursurile, mizeria, ruşinea vie a ceea ce a devenit revoluţia noastră. După ce am făcut-o loviluţie, lovitură de stat, KGB-istă, apoi am şi curvăsărit-o cu nişte hăndrălăi care vor privilegii. Deci, nici o recunoştinţă pentru voi, doar frică, şantaj, dezgust şi ruşine

  6. Toti comentatorii care au postat impotriva revilor sunt niste CRIMINALI ORDINARI ! …In primul rand ca in Revolutia din Decembrie 1989 ,eu nu am putut duce la spital decat doi raniti din zece care erau acolo ! Daca erai si tu ,draga Criminal -comentator,impreuna cu mine prin ploaia de gloante ,de pe strada si nu state-ai ascuns ca un fricos al Romaniei ,in cada de la baie ,nu mai erau EROI DECEDATI ,ci doar RANITI in Revolutie ! Tu ma Trimiti pe mine la Munca ? …PAi mai trantor al Democratiei ,EU MI-AM INDEPLINIT STAGIUL DE 38 DE ANI DE MUNCA IN FOLOSUL PATRIEI ,INCLUSIV AM SCHIMBAT UN SISTEM DICTATORIAL ,REGRETAT DE TINE , CU ..DEMOCRATIA !ACUM AM IESIT IN STRADA PENTRU VOI ! SA AVETI VOI UN LOC DE MUNCA ! Nu eu !…Legea 410 este legea care obstructioneaza pe toti pensionarii ,profesorii ,politistii ,studentii ,si in general bugetarii ,nu numai pe Revi.!Iar Boc a mintit ,asa cum minti si tu in articolul acesta in care-ii sustii pe BASESCU si pe BOC: =vor da afara din sistem 150.000 de bugetari ,nu doar 120,000 cum a afirmat initial ! JIGODII de PDListi,FARA SCRUPULE CARE ABIA VA RABDA PAMANTUL !Veti dispare ca CD.ristii lui Constantinescu de la anul viitor !

    • Iliescu spune:

      Ba, revolutionarii c…lui! Ba, nu mai stati de vrajeala, ca s-a terminat pomana, ati auzit? Da, la munca! Ce, daca nu era Boc si era ponta prim-ministru e normal sa primiti pomeni de zeci de milioane lunar doar ca ati stat 2 zile in strada in decembrie 89? Bunicul a luptat pe front in WWII aproape patru ani, si primea pana sa moara 600 de lei pensie. Voi ati mai iesit si de buna voie, ceea ce face si mai aberante drepturile voastre. La munca, sa stiti si voi ce e aia, nu la stat prin carciumi si pe strada!

  7. ziarista antiziaristiisterici spune:

    ..nu “s-a terminat” nicio “pomana”, colega, esti un mic copil care n-a aflat inca cum stau licrurile in realitate! In politica adevarul nu foloseste la nimic! Basescu nu a vrut sa afle adevarul despre revolutie pt.ca nu ar mai avea cu ce sa-l tina in lesa pe iliescu!! El a vrut DOAR sa-l sperie pe iliescu cu procesul de la strassbourg,(unde a fost de acord sa se duca revolutionarii) crezand ca dureaza cam 7 ani, atat cat dureaza normal un proces acolo, dar revolutionarii au apelat la ambasada americana si au obtinut imediat un ajutor surprinzator de mare prin decriptarea convorbirilor interceptate d-intre iliescu si ambasada rusa din timpul revolutiei, lucru pe care numai americanii puteau sa-l faca cu ajutorul sistemelor strategice de sateliti militari pentru ca rusii fiind mai nesimtiti au incalcat intelegerea si au intervenit inutil de dur si de mult in revolutia romana, impotriva intelegerii cu americanii care nu au dorit sa intervina chiar asa de brutal si sa ocupe rusii romania in mod absolut total!!!!!!asadar la strassbourg revolutionarii au castigat cu un ajutor al guvernului s.u.a., mult mai repede procesul..cam in doua luni si recursul si definitiva si irevocabila si executorie impotriva guvernului romaniei !!!!! asta l-a enervat asa de tare pe basescu pt.faptul ca nu-l mai poate face pe iliescu sa vina in barca lui !!!!si va mai dau inca o veste proasta :nu poate fi schimbata legea, pt.ca e si speciala si organica si ii trebuie 67 la suta din parlament si nu are !! nu au facut decat sa schimbe DOAR in bugetul pe 2012 ceea ce va TREBUI SA DEA INAPOI MAI TARZIU !! revolutionarii au castigat la strassbourg si pt.faptul ca in toate tarile exista o asemenea lege !
    ceea ce nu exista niciunde este ca ziaristii sa manance bani publici din publicitate de la stat de la regii autonome ca sa linga guvernele ;activistii de partid sa ia pensii de 80 de milioane si securistii care ati tras in ei cu gloante platite de ei, sa fiti avansati la exceptional ca « oameni muncitori si harnici ce va credeti» !!americanii dau bani urmasilor de la revolutia din 1777 de atunci, numai pt.ca poarta numele unuia de atunci, francezii dau de 222 de ani la fel, celor care sunt urmasii celor de la rev.ce a marcat caderea bastiliei,italienii de la reconqista,etc. !! dar la securistii criminali ce va duceti la servici ca niste muncitori « cinstiti » in nicio tara din lume nu sunt « apreciati » ca voi aici !!asa ca….nu mai « infierati cu manie proletara », ca n-aveti ce sa faceti !!lui basescu o sa-i treaca supararea ca n-are ce sa faca, nu e dupa el, il va obliga in cateva zile curtea europeana prin sentinta ce a ramas definitiva , irevocabila si executorie si va trebui sa stranga din dinti si sa SE EXECUTE !!EL NU VA PUTEA SA IL MAI ADUCA PE ILIESCU LA GUVERNARE CUM AR FI VRUT, SANTAJANDU-L CU DOSARELE REVOLUTIEI !!
    daca PUNETI BOTUL si cadeti in capcana in care sa comparati categoriile :revolutionari(despre care o sa spuneti ca sunt prea multi,omitand sa spuneti ca tot guvernul vostru i-a facut asa de multi si falsi, intentionat pentru a-i putea controla)….cu detinutii politici(despre care o sa spuneti ca sunt trei sferturi turnatori)….veteranii(de care o sa spuneti ca au pierdut razboiul si au adus comunistii)….handicapatii pe care tot guvernul vostru i-a inmultit cu din cei falsi, in loc sa-i departajeze tot el guvernul pe cei adevarati de cei falsi facuti tot de el, de guvern,……….o sa vedeti ca o sa va vina si voua randul SA FITI CATALOGATI CA ZIARISTI MILOGI CARE MANCATI BANI DE LA STAT DE LA REGII AUTONOME CE NU AU CONCURENTA SI DECI NU AU DE CE SA DEA BANI DE PUBLICITATE UNOR VEDETE-A LUI-PESTE-ZIARISTI-CARE-AU-FUGIT-DE-MUNCA,etc……….

    • Iliescu spune:

      Ziaristo, cred ca esti de fapt revolutionar, la cat de prost folosesti punctuatia! Majuscule intercalate cu scris normal, semn de punctuatie cu patru, cinci, sase puncte, virgule puse intre subiect si predicat-toate astea ne fac sa credem ca noi, oamenii muncii, avem dreptate cand scriem despre voi ca sunteti niste paraziti care nu sunteti in stare decat sa cersiti drepturi, cand capitalismul pentru care ati luptat inseamna munca si libera initiativa!

  8. Ginel spune:

    Doamna ,,ziarista”, aberati foarte mult cand spuneti ca pana si urmasii luptatorilor de la revolutia franceza primesc indemnizatii… Sa o luam matematic! Orice francez nativ din anul 2011 are 2 parinti, patru bunici, opt strabunici… Cum o generatie are cam 20-25 de ani, rezulta ca orice francez din 2011 are nu mai putin de 128-256 de ascendenti la nivelul anului 1789. Cum, oficial, nu mai putin de 60% dintre francezii de la 1789 (cand populatia Frantei era de aproximativ 12 milioane) au participat la Revolutie, ar insemna ca in zilele noastre absolut toti francezii ar trebui sa primeasca asemenea pensii. La fel, si in cazul revolutiei americane.
    Cat ii priveste pe parlitii nostri, spectatori sau figuranti la lovitura de stat si la asasinarea lui Ceausescu, nu cred ca pentru eroismul lor ar trebui sa ceara si sa primeasca privilegii! Pentru ei, in mod normal, succesul cel mai mare e ca a invins revolutia sau ce o fi fost ea! Imi e sila sa ii vad cum, la 40 de ani, stau si freaca menta pe 20 de milioane pe luna, in timp ce alti romani, care au muncit o viata (ei sunt adevaratii eroi, nu infractorii astia numiti revolutionari) primesc pensii de mizerie si salarii de trei ori mai mici decat pensia de ,,revlutionar”. Ar trebui sa li se dea un certificat prin care patria sa le multumesca, 12 calatorii moca cu trenul, ceva scutiri la taxele locale si un alt drept, cel mai de pret… dreptul la munca! Cand un copil orfan primeste ratie de hrana la camin de 7 (sapte) lei pe zi, nu am chef sa dau impozite sa se lafaie astia. Stiai, doamna ziarizda, ca un veteran de razboi din WWII are doar 6 milioane pensie, o treime din ce iau revolutionarii matale?
    cat despre jurnalisti, a cere un contract si a-l obtine, fie de la o institutie sau regie autonomoa, nu este o crima, atat timp cat aceste venituri sunt fiscalizate, se ofera niste salarii, iar jurnalistii, de bine de rau, isi mai misca curul sa se duca dupa o stire sau un reportaj, ceea ce nu o sa vezi la un parazit supra-numit revolutionar.

  9. t spune:

    Niste trantori, niste jeguri, niste pomanagii toti revolutionarii din Arges. Sa-i f…ut in gura de paraziti ce sunt!

  10. la munca trantorilor de revolutionari spune:

    PUBLICITATEA NU E SANTAJ, TRANTORILOR SI POMANAGIILOR DE REVOLUTIONARI! Daca si ziaristii or fi “oameni ai nemuncii”,….inseamna ca a innebunit lumea! Santajistii cersetori si trantori autosupranumiti revolutionari care santajeaza hotii din politica sa le dea bani de pensii ar trebui sa stea la parnaie ca sa fie obligati in puscarie la munca fortata ca sa vada ce e munca, nu sa se dea intelectuali beti morti prin baruri, autonumindu-se “oameni de lupta”, sa se duca la munca nu la-ntins mana si la proteste. revolutionarii lu’ peste la tava ca si politicienii supranumiti intelectuali sunt niste trantori ordinari.Nici revolut., dar nici politicienii nu munciti nimic. Sunteti niste trantori ordinari toti,dar revolutionarii mai sunteti pe deasupra si niste santajisti ordinari pe bani publici. Numai in romania iau revolutionarii santajisti bani publici si ii spala prin inventia numita “merite deosebite pentru revolutie”, in fapt o lovitura de stat!In loc sa va duceti la munca ,voi santajati hotii de politicieni si le luati din BANII PUBLICI , ADICA AI NOSTRI, AI TUTUROR spaland banii furati de la populatie!LA MUNCA, NU LA intins mana (spalat bani publici-prin-pensiile voastre nesimtite) SI LA POMANA SI INTINS MANA, BAI, PARAZITI AI SOCIETATII! Ma pis pe revolutionarii pulii! D.N.-revolutionar din Pitesti!

  11. costinel_valorosul spune:

    Decebal, nu mai bate campuu bah! Tie iti trebuie o Editie Speciala ca sa intelega lumea ca nu vrei sa muncesti!

  12. ionut spune:

    Ma frate am fost si eu la protestele astea de la pitesti cu colegii de la facultate. am cunoscut si eu cativa revolutionari din astia din arges si mi s-a facut o sila teribila, de am zis ca nu mai calc prin piata milea dupa ce am vazut atatia aurolaci. ei urlau ca le-a luat statul pensiile alea mari, nu ca moare lumea de foame! rusine revolutionarii lu peste prajit..

Leave a Reply

*