De ziua lor, copiii vor striga: „Atenție, circul și eu!”
ARR Argeș va organiza pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, o acțiune de educare a tinerilor cu privire la regulile în trafic. Evenimentul poartă denumirea „Atenție, circul și eu!” și are loc cu sprijinul MECTS, prin Inspectoratul Școlar Județean, și organele de poliție din județ. Vor fi organizate concursuri în școli, licee, iar elevii vor primi, printre altele, cărți de legislație rutieră. Vă reamintim că 2011 este desemnat drept „Anul siguranței cetățeanului în trafic”. Directorul ARR Argeș, Georgiu Gingăraș, are însă o mare nemulțumire, aceea că sunt mai multe primării care nu au licență de transport școlar. Acesta spune că nu-și dorește să dea amenzi, dar că își va face meseria indiferent de culoarea politică a localităților în care va efectua contoale. „Încă mai sunt 28 de primării care nu au licență de tranport școlar; acestora li se adaugă Grădinița specială din Pitești. Săptămâna viitoare voi face controale pe această temă. Nu îmi doresc să dau nimănui amenzi, dar celor găsiți în neregulă le voi suspenda dreptul de a circula”, a spus Gingăraș.




















Un comentariu