Dănuţ Bulf trece cu afacerile printr-o perioadă dificilă
Vicepreşedintele Partidului Conservator, filiala Argeş, nu trece prin clipe prea bune cu afacerile sale… Nu o spunem noi, ci aceasta a fost declaraţia sa, pe care a dat-o în cadrul unei conferinţe de presă. În ultimele săptămâni, firma pe care o conduce a întâmpinat unele greutăţi în ceea ce priveşte plata furnizorilor, din cauza faptului că nu a putut recupera la timp nişte creanţe, unele dintre ele fiind de la stat.
„S-a ajuns ca foarte multe firme din Argeş să ajungă în pragul falimentului, din cauză că nu recuperează la timp TVA-ul. Când e vorba să ai datorii la stat, Fiscul te execută silit. În schimb, dacă ai de recuperat bani de la stat, ajungem bătaia de joc. Domnii guvernanţi se laudă că încasările la buget au crescut, dar firmele şi cu angajaţii lor sunt tot mai săraci. Asta este bunăstarea oferită de Boc,” a declarat, profund dezamăgit, Dănuţ Bulf.



















