Criza economică a… cosit afacerile patronilor argeșeni


2010 a fost un an în care criza economică a muşcat cu putere din veniturile românilor, şi, evident, nici argeşenii nu au fost cruţaţi. Conform Oficiului Registrului Comerţului, numărul suspendărilor de activitate a crescut în ultimele luni, chiar dacă, faţă de anul precedent cifrele sunt ceva mai bune. Astfel, 1.508 firme din judeţ au fost nevoite să îşi suspende în 2010 activitatea datorită impasului economic. În 2009, acest număr a fost dublu, 3.634 de patroni argeşeni fiind în această situaţie. Judeţul Argeş ocupă din acest punct de vedere locul 14 la nivel naţional, fiind printre regiunile cele mai afectate de criză din România.

Campioni şi la insolvenţă

Nici din punct de vedere a firmelor care au fost nevoite să intre sub incidenţa Legii 85/2009, referitoare la insolvenţă nu s-a stat prea bine. Luna noiembrie 2010 a forţat 87 de firme să-şi încheie în acest mod activitatea, cu 10 mai puţine faţă de octombrie. Cifrele statistice sunt înfiorătoare, până acum, în acest an, 493 de firme au intrat sub incidenţa legii menţionate mai sus. În luna anterioară, din acest punct de vedere, Argeşul a ocupat locul 6 la nivel naţional, iar pe 2010 se situează pe locul 12.

Dizolvări voluntare… fără număr

Patronii care au avut restanţe la bugetul de stat şi nu numai şi nu au mai putut achita datoriile au fost nevoiţi să-şi dizolve voluntar afacerile. În judeţ au fost astfel, 390 de agenţi economici care au aplicat această variantă. Cifrele sunt mai blânde faţă de 2009, când au fost înregistrate 880 de situaţii similare, cu 55,6% mai multe. Şi din acest punct de vedere Argeşul este în top şi ocupă locul 4 la nivel naţional. Cel mai „bine” stă Bucureştiul (1.442 de cazuri), Constanţa (574 de cazuri) şi Sibiul (411). Judeţele Prahova şi Bistriţa Năsăud (11, respectiv 16) au fost cele mai ferite din acest punct de vedere. La nivelul ţării, numărul dizolvărilor de firme a ajuns la 7.255 în anul care tocmai se încheie.

Semne de revenire… şi nu prea

Per total, în Argeş, 2391 de agenţi economici au fost forţaţi să pună lacătul pe porţi datorită problemelor financiare şi a păienjenişului birocratic prin care trece ţara. Datele statistice sunt mai bune decât în 2009, dar acest lucru nu ajută cu nimic. Românii sunt din ce în ce mai săraci, iar nivelul de trai atinge cu fiecare zi noi cote dramatice. Aşa cum se vede încă de pe acum, 2011 va fi tot an de criză în care bugetarii nu vor scăpa de tăvălugul disponibilizărilor.

Adrian Dragomir

Mai multe stiri locale:

Un comentariu

    Leave a Reply

    *