Constantin Roibu, susţinut de angajaţii Oltchim!


Aproximativ 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat ieri, în faţa Pavilionului principal al unităţii, la un moment dat manifestanţii îmbrâncindu-l şi stropindu-l cu apă pe reprezentantul acţionarului minoritar al societăţii, respectiv firma germană PCC SE., informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, între reprezentantul firmei PCC SE, care era însoţit de un avocat, şi protestatari a fost format imediat un cordon de protecţie, iar manifestările violente au încetat.

“A fost necesară intervenţia jandarmilor care au oprit această busculadă. Din ce am văzut eu reprezentantul în cauză nu a fost lovit, iar ulterior a intrat în clădire printr-o intrare laterală. Rămânem la faţa locului pentru a preîntâmpina alte acte de violenţă. Salariaţii au fost dispersaţi la intrarea principală în clădire a pavilionului unităţii şi la cele două intrări laterale ale acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, lct. Cosmin Iordache.

Protestatarii reproşează acţionarului minoritar că a adus prejudicii societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea. Angajaţii cer ca PCC SE, care deţine 18,2 la sută din acţiunile Oltchim, să se retragă definitiv din societate.

În urmă cu o săptămână, într-o informare adresată investitorilor Oltchim, şeful combinatului, Constantin Roibu, declara că va demisiona din funcţia de director general al Oltchim (OLT), aşa cum cere acţionarul minoritar PCC SE, dacă firma germană va prezenta soluţii realiste pentru redresarea combinatului şi va garanta performanţa acestora cu acţiunile deţinute la Oltchim şi PCC Rokita. Totodată, şeful Oltchim solicita PCC să demonstreze că are capacitatea de a susţine financiar activitatea de producţie a combinatului.

Guvernul intenţionează să vândă până la sfârşitul acestui an pachetul de acţiuni Oltchim rămas în proprietatea statului şi să identifice în următoarele luni o soluţie pentru datoriile combinatului.

Mai multe stiri locale:

Un comentariu

    Leave a Reply

    *