Cercetătorul Radu Gava a vânat cel mai mare cocoş de munte pentru a-l expune la muzeu
Profesorul Radu Gava poate fi numit părintele animalelor expuse la Muzeul Judeţean, dar şi un biolog foarte priceput, pasionat de plimbările pe munte, ecologie şi ornitologie. Practic, profesorul Radu Gava a ajutat la formarea colecţiilor muzeale şi a organizat întreaga secţie din cadrul Muzeului de Ecologie şi Protecţia Mediului.
S-a născut la munte şi acesta i-a rămas în suflet
Radu Gava s-a născut în comuna Albeşti de Muscel şi a rămas un mare iubitor al zonelor de unde provine. Iubeşte plimbările pe munte şi a străbătut până acum, împreună cu studenţii sau cu prietenii, mai toţi munţii din România. „În alte ţări nu am fost, decât prin Bulgaria şi la Chişinău, însă am urcat pe toţi munţii de pe la noi, de la Moldoveanu şi Negoiu şi până la Munţii Rodnei”, spune profesorul. De câte ori are ocazia, face o tură pe înălţimi pentru că nicăieri nu găseşte mai multă pace decât în mijlocul naturii. „Iubesc natura, muntele. Consider că este locul cel mai spectaculos şi mai frumos, îţi oferă peisaje uluitoare, însă trebuie să îl respecţi pntru că muntele nu te iartă. Iubesc animalele, de la insecte şi până la tigri. Preţuiesc echilibrul, respectul reciproc, măsura şi în muncă, dar şi în odihnă şi petrecere,” spune Radu Gava.
„Vânătoare” de păsări
Radu Gava este şi un mare iubitor al păsărilor şi a devenit un specialist în domeniu, el fiind preşedintele Asociaţiei Ornitologice Române, filiala Argeş. Merge pe toate lacurile şi râurile din judeţ pentru a le studia, fotografia şi admira şi face acest lucru din pasiune pură. „Am crescut capre, oi, viţei. Urcam pe munte când aveam 7-8 ani, pe vârful Iezer. Cunosc toţi munţii de acolo. Aşa am ajuns să iubesc şi biologia”, îşi aminteşte acesta. Pentru colecţiile de păsări din cadrul Muzeului Judeţean Argeş a muncit uneori direct în teren, la adunarea pieselor care au fost mai apoi expuse. „Am împuşcat cel mai mare cocoş de munte care s-a vânat în România. Eram la Clăbucet în 1970 şi l-am auzit cântând în spatele meu, dar am început să transpir de emoţie când l-am văzut aşa aproape de mine. Era înfoiat şi cânta. Nu am tras şi a fugit după un brad. Dar am ieşit înaintea lui din pădure şi l-am împuşcat cu o alică. A fost împăiat şi expus mulţi ani într-un muzeu”, îşi aminteşte şi acum cu emoţie profesorul-cercetătorul. Nu a făcut însă o pasiune din vânătoare, findu-i mult mai dragi animalele vii, aşa că acum le vânează doar din ochi şi le prinde cel mult în imagini.
