Bilanțul protestelor de ieri: nouă reținuți și un arestat!


Protestele de aseară de l-a Pitești s-au lăsat cu amenzi și arestări. Opt persoane au ajuns la secţia de poliție. Dintre acestea șapte au primit sancțiuni: cinci avertisment scris, și două cu amendă în valoare de câte 500 de lei. Forțele de ordine au descoperit chiar şi o sacoșă cu pietre şi sticle abandonată în parcul de lângă Secția 1. În custodia polițiștilor a rămas doar tânărul care i-a spart nasul adjunctului Jandarmeriei Argeş, George Şerbănică. El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trei capete de acuzare: ultraj, ultraj contra bunurilor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Acesta nu era membru al Peluzei Nord și nu făcea parte din galeria celor de la FC Argeș. „Cazul este preluat şi instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă. Fapta este cu atât mai gravă pentru că minorul a lovit un jandarm care îşi exercita atribuţiile legale. Fac apel la cetăţeni: nu oprim dreptul la liberă exprimare, dar să nu provocăm distrugeri care pot prejudicia avutul public şi privat. Jandarmeria acţionează doar în baza legii. Nu vom dispune măsuri decât pentru fapte, nu vom acţiona abuziv. Cei care au săvârşit distrugeri, au fost sancţionaţi. Fac apel la cei care demonstrează paşnic şi îşi exprimă opiniile în mod civilizat să îi denunţe pe cei care instigă la violenţă, produc acte de violenţă”, a precizat locotenentul Liviu Sâia, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Mai multe stiri locale:

2 comentarii

    Leave a Reply

    *