Author Archive

Marian Fulga: “Ar trebui infiintat un organism la nivel judetean pentru coordonarea alegerilor”

Președintele organizației județene a PPDD, Marian Fulga, s-a declarat bucuros de vizita lui Dan Diaconescu la Mărăcineni, Bascov și Pitești, unde inițiatorul partidului s-a întâlnit cu peste 1000 de oameni. Acesta le-a cerut cetatenilor să-i voteze pe candidații partidului ca și cum l-ar vota pe el însuși. “Legatura de la om la om este cea [...]

Tiribam Tiribum: “Ai în plus o carte – dă-o mai departe” – Galerie foto

Duminică, piteştenii care au avut în plus o carte  au dat-o mai departe, printr-un proiect inedit în Piteşti.  La îndemnul Asociaţiei Solidaritatea Femeilor în Argeş, piteştenii de toate vârstele, de la cei mai mici, la părinţi şi bunici s-au strâns duminică, în jurul orei 11, la Casa Sindicatelor din Piteşti pentru a oferi câte o carte [...]

Anunţ: Mandatarii financiari pentru campania electorală 2012 a lui Niculae Jianu

Avand in vedere prevederile Legii nr.334/17.07.2006 si Ghidul mandatarului financiar pt.alegerile locale din 2012, urmatorii candidati independenti: -pentru functia de primar al Com.Lunca Corbului JIANU NICULAE; -pentru functia de consilier la Consiliul local al Com.Lunca Corbului JIANU NICULAE CHIRITA VIOREL TRANDAFIR FLORIN PEPEL FLORIN BAICEA FLOREA , anunta ca a fost desemnat ca mandatar financiar [...]

Tineret în Acţiune la …Szczecin

Un grup de elevi al Colegiului Național „Alexandru Odobescu” coordonaţi de doamnele profesoare Maţincu Mirela şi Cioacă Camelia va pleca în perioada 19-25 mai în Polonia . Proiectul „My region and my identity ” se derulează în parteneriat cu liceul CKS din Szczecin şi are ca scop de a promova şi a face cunoscute tradiţiile [...]

Lansare şi spectacol aniversar Iulian Mutu Constantin

La sfârşitul săptămânii trecute, interpretul de muzică populară Iulian Mutu Constantin a avut parte de un spectacol aniversar, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de carieră artistică, spectacol desfăşurat la Izvorul Tămăduirii, din cartierul Făget, Mioveni. Solistul, care cântă de la vârsta de 6 ani, şi-a lansat cu această ocazie şi cartea Cânt din [...]

Examenul pentru permis de luni, zi nelucrătoare, nu va fi anulat

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş anunţă că programarile pentru ziua de luni, 30 aprilie a.c., de susţinere a probei practică a examenului de obţinere a permisului de conducere, rămân valabile. Astfel, deşi Guvernul României a stabilit zi liberă în sectorul bugetar data de 30 aprilie, prin HG nr.370/2012, lucrătorii SPCRPCIV vor examina candidaţii programaţi [...]

Se opeşte apa în Prundu şi pe Platforma Arpechim

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în ziua de miercuri 02.05.2012, între orele 9.00 – 17.00, fiind afectaţi următorii consumatori de pe Platforma Arpechim: SC Arpechim SA; hipermarket Succes; Romstal; Delta Plus Trading; staţiile OMV şi Celly; căminele 1, 2, 3 şi 4; DN 65. De asemenea, furnizarea apei potabile [...]

Sanda Fulga, candidata PPDD pentru Primăria Piteşti

Preşedintele filialei Argeş a Partidului Poporului Dan Diaconescu, Marian Fulga, a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Piteşti a secretarului general al PP-DD Argeş, Sanda Cristina Fulga. Propunerea, votată în unanimitate, a fost înaintată Biroului Permanent Naţional pentru validare, Bucureştiul dându-şi acceptul. Avocat de profesie, soţia preşedintelui PP-DD Argeş vizează obţinerea a 5-6 [...]

Primarul Pendiuc a pierdut Termoficarea!

Epopeea privind serviciul piteştean de termoficare se apropie de sfârşit. Din păcate, piteştenii nu au parte de un happy-end, ci trebuie să achite, per total, din bugetul comunităţii, suma de peste 210 de miliarde de lei. În plus, printr-o sentinţă irevocabilă şi definitivă, cea mai mare parte a patrimoniului fostei Termoficare 2000 S.A. va fi [...]

Povestea ceaiului III: Ceaiuri albe

Rubrică realizată cu sprijinul ceainăriei “La Librărie, Mon Cher” Cititi si: Povestea ceaiului I-Ceaiul Margaret’s Hope Ceaiul alb este obţinut din muguri albi şi frunze selecţionate, aburite şi uscate cu atenţie. Se culeg doar frunzele tinere, care sunt acoperite cu un praf argintiu ce devine alb după uscare, fapt care i-a conferit si numele ceaiului: [...]

Dacia a oprit producţia timp de două zile

Angajaţii uzinei Dacia de la Piteşti au fost trimişi acasă pentru zilele de 30 martie şi 2 aprilie, mesajul fiind transmis salariaţiilor prin sistemele de comunicare internă, potrivit unor surse din piaţă. Conducerea justifică această decizie din cauza scăderii comenzilor.  În cele două zile, angajaţii vor fi plătiţi cu 85% din salariu, decizia administraţiei fiind [...]

Elevii şi profesorii Liceului Teoretic Costeşti, la Parlamentul European

Constituind o excepţională recidivă, după ce în anul 2010 au mai reuşit o astfel de izbândă, vizita elevilor Liceului Teoretic Costeşti la Parlamentul European, ca urmare a concursului Euroscola este unul din lucrurile frumoase care se întâmplă în învăţământul argeşean. Coordonaţi şi pregătiţi de profesoarele Alexandra Soare şi Silvia Badea, elevii din Costeşti şi-a adjudecat [...]

Emil Nicolae: „Străzile din Piteşti arată ca după bombardament!”

Vicepreşedintele UNPR Argeş, Emil Nicolae, a ţinut să aducă o critică destul de dură primarului din Piteşti, Tudor Pendiuc, după ce străzile din oraş arată mai rău ca niciodată. De altfel, Emil Nicolae, la ultimele sale ieşiri în presă, nu s-a sfiit să se lege de ineficienţa administraţiei piteştene. „Străzile din Piteşti arată groaznic. A [...]

Premieră mondială absolută la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor Piteşti, un concert simfonic extraordinar. Celebrul pianist francez Thierry Huillet se va prezenta la Piteşti într-o dublă ipostază, de compozitor şi solist. Orchestra noastră simfonică şi dirijorul Alexandru Ganea vor susţine următorul program: Thierry Huillet – „Preludio” pentru orchestră (primă audiţie în [...]

Mircea Andrei şi Daniel Dragomir, alături de jucătorii lui FC Argeş

Sâmbătă, senatorul Mircea Andrei a fost prezent la meciul dintre FC Argeş şi FCM Baia Mare, partida terminată cu scorul de 2-1 pentru echipa din Trivale. Aşa cum a promis, senatorul Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, a mers alături de colegii săi la meci pentru a susţine echipa favorită. Acesta şi-a amintit cu drag că [...]

Petiţie CinT împotriva E-urilor

Producătorii oferă tot mai multe produse ce conţin E-uri, astfel s-a născut o adevarată şi foarte rentabilă industrie mondială a E-urilor. Şcolile de medicină şi agenţii de protecţie a consumatorilor au demonstrat că majoritatea E-urile sunt nocive şi cu toate acestea ele sunt permise de lege. Ba mai mult, se promovează produse ce au în [...]

Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: “Banii sau viaţa?”

Banii sau viaţa? De la 1 iunie este posibilă creşterea salariilor bugetarilor, măsură prin care s-ar reveni la nivelul salariilor de dinaintea reducerii lor cu 25%. Gluma este ,,bună”, dacă realmente se va pune în aplicare. Spun că este o glumă pentru că pe mulţi, inclusiv pe mine, ne lasă rece. Este vorba de o [...]

Noua Honda Civic, lansată în Argeş! (VIDEO)

Sâmbătă, la sediul Valahia Investments, dealer-ul Honda în judeţul Argeş, a avut loc lansarea noului Honda Civic. În perioada 9-11 martie, piteştenii au avut posibilitatea să încerce noua maşină în cadrul unui drive test. Disponibil în România din luna martie 2012, noul model Honda Civic este construit pe punctele forte ale predecesorului său, fiind considerat [...]

Ştefan Lăzăroiu: „Mi-aş dori ca tinerii să nu mai plece din ţară!”

Mai sunt câteva luni până la confruntarea electorală în urm căreia argeşenii vor hotărî care vor fi reprezentanţii lor în Parlament. De aproape doi ani, Ştefan Lăzăroiu şi-a anunţat candidatura, din partea PDL, pentru Colegiul de deputaţi Curtea de Argeş. În prezent, acesta pune la punct ultimele detalii înaintea unei campanii electorale foarte dificile. Zilele [...]

Petrecere pentru doamne şi domnişoare, organizată de OFPDL Argeş

Doamnele şi domnişoarele din Argeş au avut parte aseară, la Crama Alcadibo, de o petrecere elegantă oferită cu ocazia zilei de 8 Martie de conducerea Organizaţiei de Femei a PDL Argeş. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare, membrele şi simpatizantele PDL depăşindu-le sensibil la număr pe doamnele social-democrate care luau parte la o petrecere asemănătoare, [...]

Narcis Godeanu: “Parlamentarii USL fac grevă în plen dar şi pe colegii”

Tot mai mulţi cetăţeni care locuiesc în colegiul Topoloveni se plâng de faptul că reprezentaţii pe care i-au ales şi pe care i-au trimis în Parlament să reprezinte interesele comunităţii le-au întors spatele şi au uitat de promisiunile făcute la preluarea mandatului. În calitatea de preşedinte al colegiului Topoloveni şi candidat din partea PDL la [...]

Posturi scoase la concurs de DGASPC Argeş

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante pe durată nedeterminată: – 1 post de îngrijitor curăţenie la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Rucăr; – 2 posturi de infirmieră la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti; – 1 post de educator la Centrul de Tip [...]

FAZA ZILEI: Muncile lui Gigi

Iarna amână fotbalul mic

Astăzi, fotbalul mic ar fi trebuit să își reia ostilitățile. Prima rundă a returului Ligii a IV-a se amână cu o săptămână și aceasta datorită stării proaste a gazoanelor, unele încă acoperite de zăpada căzută din belșug în această iarnă. Astfel, abia weekendul viitor va avea loc startul competițional, atât în Liga a IV-a, cât [...]

A răsărit Soare(le) pentru FC Argeş

Managerul celor de la FC Argeş, Cătălin Barbu, a mai adus la echipă un fundaș. În probe se află Mirel Soare, un jucător de 24 de ani. Apăratorul central vine liber de contract, după ce formația sa Vasas Budapesta, grupare de Liga I din Ungaria, s-a desfiinţat. Fotbalistul a prins și o jumătate de repriză [...]

FAZA ZILEI: Povești pescărești

Manifestări ale Centrului Cultural Piteşti

Centrul Cultural Piteşti şi Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Piteşti organizează trei lansări de carte ale Editurii “Tracus Arte” Bucureşti: “Dramaturgia lui Radu Stanca”, autor Ioan Cristescu “Introducere în fantasticul de interpretare”, autor Cosmin Perţa “Liniştea de dinaintea liniştei”, autor Paul Vinicius Manifestările editoriale vor avea loc joi, 23 februarie, de la ora 14.00, în Sala [...]

FAZA ZILEI: Statistica

Ce vezi?

12:15 fix, mă iubeşte pe sfert. Ridic prima dată pe ziua de azi ochii din monitor. Gura capsatorului se cască lacomă înaintea mea şi mă săgetează a foame. Mai bine îmi vedeam de treabă. Literele îmi joacă încă în faţa ochilor prin raza de soare tolănită pe birou alături de harnice firicele de praf. Nu [...]

FAZA ZILEI: O răzbunare politică

FAZA SERII: Cum îşi rezolvă Boureanu problemele

Duzina de cuvinte

Am pornit cu ziarul la drum. Reacţii adverse, efecte secundare. Toate culorile curcubeului pe feţele colegilor de breaslă. Vreo doi au fost fair-play. Cei mai mulţi însă nu înghit competiţia şi competitorii. Literele lor nu sunt egale. Primim lecţii de la blonde transparente şi fantomatice care vorbesc pentru că li se aglomerează cuvintele la gură [...]

FAZA ZILEI: Rezerva de cadre a PDL

FAZA ZILEI: DNA-ul sună întotdeauna de două ori

O serie de manifestări organizate de Centrul Cultural Piteşti

Centrul Cultural Piteşti organizează vernisajul expoziţiei de grafică şi pictură „Gara de Dincolo”, realizată de artistul plastic Augustin Lucici. Evenimentul va avea loc astăzi, 16 februarie, de la ora 17, în Spaţiul Expoziţional „Casa Cărţii” (parter). De asemenea, Centrul Cultural Piteşti în colaborare cu Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie–Filiala Piteşti organizează simpozionul cu tema [...]