Analiza săptămânii: Ungureanu, Ponta şi înnoirea clasei politice româneşti
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim ministru şi formarea unui nou guvern cu feţe noi poate reprezenta un prim pas spre formarea unei noi clase politice, una cu profil european, bazată pe mai multă competenţă, cu mai puţini baroni şi veleitarişti.
Cred că este deja o evidenţă că o mare parte din tinerii politicieni promovaţi de majoritatea partidelor au fost aleşi pe două mari criterii de „securitate”, fie provin din clanul de sânge al vreunui baron, fie sunt controlabili printr-o serie de caracteristici care le determină profilul de eligibilitate precum oportunism, coruptibilitate, prostie.
În urmă cu o săptămână, reflectam pesimist la lipsa de alternativă din viaţa politică românească actuală. Meditam la posibilitatea revenirii la putere, prin rotaţie, a aceloraşi partide şi personaje compromise. Mă refer în special la cei din PSD, principalii responsabili ai actualei stări nefericite de lucruri din ţară, inclusiv, în mod ironic, de impunerea lui Traian Băsescu în funcţia de lider decisiv, pe fondul exploatării nemulţumirii cvasi-generale a populaţiei faţă de opulenţa şi corupţia baronilor pesedişti. PSD-ul reprezintă pentru memoria colectivă recentă etalonul însuşi al corupţiei. Îmi vine în minte, în acest sens, dialogul de acum câteva săptămâni dintre un protestatar din Piaţa Universităţii şi fostul ministru de interne Igaş, în care ultimului i se reproşa că s-a atins un nivel al corupţiei mai mare decât „pe vremea PSD-ului”. O evidenţă mai mare nici că se poate.
Practic, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu a luat prin surprindere opoziţia şi a revelat artificialitatea şi inconsistenţa aşa-zisului său program bazat doar pe clamarea imperativă a alegerilor anticipate, atât şi nimic mai mult. Prost să fii ca să nu înţelegi că această retorică poate fi uşor tradusă, în termenii realismului politic dâmboviţean, prin ceva de genul: „Gata bă, plecaţi odată că a venit şi rândul nostru la ciolan!”. Nu conta ce au făcut, în calitate de opoziţie mă refer, ci pur şi simplu, în lipsa altor variante de pe scena politică, că trebuia musai ca ei să fie reînscăunaţi.
Dar de ce i-a luat pe mulţi numirea lui Ungureanu prin surprindere? Din mai multe motive. Primul este că profilul său este distinct de al politicianului palavragiu, adică vorbeşte mai puţin, la obiect şi consistent. În plus, apare ca fiind tânăr, dar un tânăr competent. Un al doilea motiv este legat de poziţia din care provine, cea de şef al SIE, dar nu aşa cum s-a speculat, cum că i-ar ameninţa pe unii politicieni cu anumite dosare. Nu. În primul rând că nu asta este treaba SIE, adică monitorizarea matrapazlâcurilor politicienilor la nivel intern. Există alte instituţii pentru aşa ceva, care, de altfel, trebuie să-şi facă treaba. Cred că greutatea semnificaţiei numirii lui Ungurean, fost director al SIE, trebuie căutată în altă parte, dincolo de sperietura şantajului securistic cu dosare. România din prezent este parte a unor organizaţii internaţionale redutabile, precum UE şi NATO. Ca atare, responsabilitatea şi poziţia acestora faţă de ceea ce se întâmplă în România nu este doar importantă, ci determinantă. Este de prisos să spunem că SIE reprezintă în modul cel mai clar interfaţa între aceste organizaţii şi statul român. Cu alte cuvinte, prin această numire, statele importante din aceste organizaţii, dar mai ales SUA, au dat un semnal cât se poate de clar tuturor partidelor politice, dar mai ales celor din opoziţie, că România trebuie să meargă într-o anumită direcţie şi nu în alta.
De ce este un semnal adresat opoziţiei mai mult decât altor partide? Există două mari raţiuni care stau la baza acestei ipoteze. Prima provine din simpla constatare că o parte din liderii partidelor de opoziţie sunt persoane cu un trecut dubios, legat de lumea securităţii şi cu simpatii cât se poate de antioccidentale. Este de ajuns să-l amintim, în acest sens, doar pe Dan Voiculescu. Al doilea aspect care a fost luat în considerare, cred, a fost chiar modul în care a fost plănuită luarea puterii: prin violenţă, grabă, lipsă de proiect viabil. Este de ajuns să amintim instigarea constantă la violenţă şi manipulare realizată de Trustul Intact. Pe de altă parte, lipsa unei liste cu viitorii miniştri dintr-un potenţial guvern alcătuit de partidele din actuala opoziţie ridică multe semne de întrebare despre transparenţa constituirii şi a modului onest de slujire a intereselor ţării, care să fie prioritare faţă de cele ale multiplelor grupuri de interese ce se prefigurează. Nu în ultimul rând, pot fi amintite şi frecventele certuri şi râcâieli între partidele de opoziţie încă de acum. Ne putem imagina ce va fi atunci când vor avea şi ciolanul puterii în mână.
Discursul lui Victor Ponta în Parlament la ceremonia de învestitură a Guvernului Ungureanu a reprezentat o surpriză relativă. Este o surpriză deoarece, dacă judecăm după declaraţiile precedente, Victor Ponta părea că este încă partizanul oratoriei isterice şi şablonarde a lui Crin Antonescu, un politician în cădere liberă în prăpastia ridicolului. Am mai putea să adăugăm la influenţele malefice asupra lui Ponta şi pe cele voiculesciene. Cu toate acestea, reacţia lui Victor Ponta, privită în adâncime, nu este deloc imprevizibilă, ci provine dintr-o serie de semne de maturizare politică a sa. Primul lucru pe care cred că l-a înţeles Victor Ponta este legat de proasta companie în care s-a aventurat. Altfel spus, că nimeni din afara sau din interiorul ţării nu priveşte cu ochi buni o asociere cu Dan Voiculescu, un personaj anticarismatic şi dubios. Cred, pe de altă parte, că Victor Ponta începe să îşi dea seama că este mult mai apropiat de tinerii din generaţia sa decât de bătrânii politicieni din partidul său, care se vor debarasa oricând de el odată ce-şi vor fi atins scopul revenirii la putere. În altă ordine de idei, discursul său responsabil din Parlament este premisa necesară pentru o bună primire a sa în SUA, peste o săptămână. Ţară care agreează, cum este şi firesc, un politician orientat spre Vest, nu spre Est.
Aparent, promovarea substanţială a unor tineri miniştri este doar o problemă de imagine şi de tactică politică, care se va dovedi a fi efemeră ulterior, după cum spun unii analişti firoscoşi. Personal, cred că este mai mult de atât, că este începutul unui proces de desclerozare a politicii şi procesului de management social. O astfel de decizie, din păcate, în România, nu putea fi luată decât în vreme de criză, când cuţitul a ajuns la os, un fel de ceasul al douăsprezecelea în care se poate încerca demararea luptei împotriva unor tare profunde ale societăţii româneşti precum clientelismul, lipsa curajului de a promova tineri creativi şi competenţi etc. Nu aş băga mâna în foc pentru toţi miniştrii, dar, din ceea ce am văzut, cel puţin din ţinuta lor, unii nu par a fi simpli palavragii şi nici dornici de pictoriale, ca mulţi alţii de până acum.
Ceea ce ne va aduce viitorul vom vedea. Că va fi vorba de o alianţă între Ungureanu şi Ponta mai degrabă decât a lui Ponta cu vechii săi baroni, este posibil. Vom vedea. Cert este că prezentul s-a săturat de figurile politice plictisitoare, care, fără a se afirma prin ceva real, excelează doar prin cancanuri şi nesimţita aşteptare la coadă până o să le vină şi lor rândul la putere. Oare suntem blestemaţi ca mereu să nu avem de ales decât dintre două rele, adică alegem PSD-ul nu pentru că este virtuos, ci pentru că am ajuns să detestăm PDL-ul?
