Ambulanţă stomatologică luată pe fonduri europene
Un cabinet de stomatologie din Piteşti a reuşit să acceseze fonduri europene şi va achiziţiona cu banii pentru acest proiect o ambulanţă mobilă de stomatologie, care se va deplasa la domiciliul pacienţilor şi le va acorda acestora servicii complete în oraşul din care provin. Proiectul „Servicii medicale de natură stomatologică, complete”, a fost făcut de către firma care deţine cabinetele stomatologice dr. Costache, cel care s-a ocupat de proiect fiind chiar managerul firmei, medicul stomatolog Ionuţ Costache. Proiectul pe fonduri europene a fost lansat ieri, în cadrul unei conferinţe la care au participat primarul Tudor Pendiuc, viceprimarul Cornel Ionică, primarul din Mioveni, Ion Georgescu, Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, dar şi reprezentanţii firmei de consultanţă care s-a ocupat de proiect, precum şi mulţi alţi invitaţi.
Şapte locuri noi de muncă
Indirect, prin intermediul acestui proiect, comunitatea locală are de câştigat, prin dezvoltarea unei afaceri care va creşte impozitele şi taxele plătite, dar şi prin crearea a şapte noi locuri de muncă. În curând, în cadrul proiectului, va fi achiziţionată o ambulanţă stomatologică modernă, un adevărat cabinet mobil, care va merge în oraşele din judeţ, acolo unde este nevoie de ea. „Mă bucură finalitatea pozitivă a acestui proiect şi mă bucur să fac parte din acei 5% la nivel naţional care au accesat fonduri structurale”, a spus doctorul Ionuţ Costache, cu ocazia lansării proiectului.




















