Accident cu doi morţi pe DN 65
Aseară, în jurul orei 21, un cumplit accident de circulaţie s-a petrecut pe DN 65, în zona Prelungirea Craiovei. Dumitru Doru Crânguşi, de 32 de ani, conducea o maşină Dacia 1310. La un moment dat, s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure. Din sens opus venea un camion, care era condus regulamentar, iar accidentul nu a mai putut fi evitat. În urma coliziunii, şoferul imprudent al Daciei, Dumitru Crânguşi, a murit pe loc, iar pasagerul din dreapta, Dorel Pitpalac a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă la spital. În ciuda eforturilor depuse de medici, tânărul a murit două ore mai târziu.
„Nu avem viteză… Am condus cât se poate de bine, cred eu. La un moment dat, mi-a apărut Dacia în faţă. Am tras de volan dreapta cât am putut, dar nu am putut evita accidentul,” a declarat şoferul camionului, Valeriu Ţurcan, care venea dinspre Craiova.



















